Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a criticat conducerea Spitalului din Ploiești, după imaginile cu bolnavii ținuți în ploaie: „Și-a arătat incapacitatea”
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus luni seară, la Digi 24, despre imaginile cu bolnavii nevoiți să-și aștepte rândul în ploaie la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești că managementul și-a arătat incapacitatea și speră ca noua conducere să rezolve această problemă.
„Acolo, din evaluările noastre și din desele vizite, au fost probleme. Avem probleme la organizare, ce înseamnă management, managementul UPU – unde toți bolnavii care sunt izolați au rămas acolo, fără ca pe secțiile respective să avem locuri. Capacităm saloane de izolare sau de cei pentru patologiile concomitente. Avem acel TIR de terapie intensivă mobilă, care a fost regândită, avem în continuare medici rezidenți detașați care deservesc terapia intensivă. Acolo, acel management n-a reașezat partea medicală pentru a primi acea patologie COVID și a degaja terapiile intensive, pentru a primi atât patologie non-COVID, cât și patologie COVID pe sectoare separate”, a spus Nelu Tătaru, la Digi24.
„Am avut discuții cu noua conducere a Consiliului Județean, care este ordonatorul de credite al Spitalului Județean din Ploiești și avem promisiunea că, odată cu noul management, vom avea și o altă abordare a problemei”, a adăugat ministrul Sănătății.
Cu privire la declarațiile făcute de Violeta Tănase, șefa UPU de la acest spital, tot la Digi 24, Nelu Tătaru a spus că este vorba despre o „exprimare la disperare”.
„Cred că nu suntem într-o situație așa de critică încât să decidem cine și cum, avem transferuri făcute către spitale din apropiere. De exemplu, din București am dus către Bârlad șase pacienți, în momentul în care erau ocupate terapiile intensive din București”, a completat el.
„Știu situația din UPU, am discutat și cu doamna doctor atunci tocmai pe acea colmatare a primirii urgenței în condițiile în care cei izolați – până așteptau confirmarea, sau cei confirmați – până a putea pleca către o terapie intensivă la un spital suport COVID – rămâneau la UPU. Ceea ce nu era normal. Discutând cu managementul, și-au arătat incapacitatea. De aceea eu sper ca noua conducere, care va fi pusă de noua conducere a Consiliului Județean, să poată gestiona altfel”, a afirmat Nelu Tătaru.
Șefa de la UPU Ploiești, la terapie intensivă cu COVID-19
Ministrul a precizat faptul că pacienții rămâneau în Unitatea de Primiri Urgențe și nu ajungeau pe secții: „Sunt atitudini care nu mai trebuie să existe”.
„Eu sper ca acești colegi să înțeleagă că suntem toți pe un câmp de luptă și toți muncim împreună. Dacă am stabilit că, în acest moment, prioritatea rămâne atitudinea față de ceilalți colegi care sunt în prima linie – chiar dacă prin suportul nostru medical nu suntem spital suport COVID – cred că trebuie să fim lângă dânșii”, a mai spus Nelu Tătaru.
Jurnalistul Digi 24 Cosmin Prelipceanu a anunțat în emisiune că doctorul Violeta Tănase, șefa UPU, s-a infectat cu coronavirus și că a ajuns la terapie intensivă.
„Cred că este marele sacrificiu pe care îl facem cei am fost și umblăm în prima linie, în condițiile în care toți ceilalți colegi ai noștri ar trebui să ne înțeleagă și să ne împărțim acest atribuții și responsabilități. Numai împreună ieșim din această pandemie. Sănătate multă!”, a declarat Nelu Tătaru.
Imagini revoltătoare! Zeci de pacienți s-au îmbulzit și s-au îmbrâncit pe o ploaie torențială la intrarea în Spitalul de Urgență din Ploiești!
Zeci de persoane s-au înghesuit luni dimineață, pe o ploaie torențială, în fața Spitalului Județean de Urgență din Ploiești, sub o copertină, acolo unde doi bărbați aproape că s-au luat la bătaie.
Zeci de pacienți veniți la Spitalul Județean Ploiești pentru investigații medicale au fost nevoiți să aștepte în ploaie, sau să se înghesuie sub o copertină de la intrarea în unitatea medicală, notează ziarul Incomod.
Aglomerația s-a produs din cauza noilor protocoale COVID- 19, reguli care se aplică în prezent în spitalele din țară.
Foarte multe unități s-au transformat în ultima perioadă în spitale de suport CODID, mai ales că numărul cazurilor crește de la o zi la alta.
Situația de la SJU Ploiești este îngrijorătoare. Din lipsă de locuri, admiterea în ATI se face în ordinea gravităţii
Activitatea de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti se desfășoară din ce în ce mai dificil. Pentru că nu mai sunt locuri la ATI, admiterea pacienţilor în secţia de Terapie Intensivă s-a făcut până în acest moment în ordinea gravităţii.
„Într-adevăr, există problema admiterii pacienţilor în ATI, din lipsă de locuri, dar este o problemă generală în momentul de faţă, absolut toate spitalele întâmpinând această situaţie. Până în acest moment, admiterea pe secţia de terapie în Spitalul Judeţean din Ploieşti s-a făcut în ordinea gravităţii. Pentru pacienţii care nu au fost admişi în ATI din lipsă de locuri, s-a găsit soluţia consultării de către medicul de terapie intensivă şi medicul infecţionist, prescrierea şi administrarea tratamentului specific în UPU, ventilarea acestora în Urgenţă până la eliberarea unor locuri în secţia ATI”, precizează sursa citată, potrivit Agerpres.
Aproape 3.000 de noi cazuri raportate pentru duminică
După recordul de vineri, de peste 5.000 de cazuri, raportul de duminică arată un număr foarte mare de aproape 3.000 de cazuri, la doar 8.000 de teste.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.844 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), în ultimele 24 de ore, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 26 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 212.492 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).