Ministrul Sănătății: Peste 770 de copii s-au infectat cu SARS-CoV-2 în ultima săptămână
În ultima săptămână, peste 770 de copii au fost diagnosticați cu noul coronavirus, a precizat ministrul Sănătății Nelu Tătaru, menționând că un factor care determină această situație este nu numai prezența la școală a elevilor, ci și ce se întâmplă în drumul spre unitățile de învățământ, sau în locurile pe care aceștia le mai frecventează.
„Copiii, adolescenții, nu prezintă simptomatologie. Valorile noastre pe care le-am avut în ultima săptămână, avem în jur de 276 de copii care sunt între 0 și 9 ani și 495 de copii care sunt între 10 și 19 ani. Noi vedem că avem o majoritate de cazuri care a ajuns la 2,000, în contextul în care avem persoane de mai multe vârste, iar decesele le vedem ca manifestare la cei cu comorbidități în general. Noi trebuie să gândim că atât procesul electoral în sine, ziua votului, cât și ziua în care copilul este la școală, sunt cele mai reglementate în acest moment și cele mai respectate. Dar haideți să vedem cu ce se ajunge la școală, cum sunt așteptați copiii când ies de la școală, cum pleacă copiii de la școală acasă, ce se întâmplă în parcuri după”, a declarat Nelu Tătaru.
Tătaru: Am avut și o lună destul de încărcată, o lună care a început cu revenirea din concedii
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru pune creșterea numărului de cazuri de coronavirus pe seama lunii încărcate de evenimente, care a trecut.
„După cum știți, suntem într-o ușoară creștere ca număr de cazuri. O creștere progresivă, nu exponențială. Suntem în jurul a 2.000 de cazuri de două zile, după ce am avut un platou de cinci, șase săptămâni. Am avut și o lună destul de încărcată, o lună care a început cu revenirea din concedii, care a început cu redeschiderea restaurantelor, care a început cu redeschiderea teatrelor și cinematografelor, o lună de campanie electorală, aglomerarea transportului în comun, începutul școlii și alegerile locale. Evaluarea pe care am făcut-o implica și o creștere relativă a numărului de cazuri noi, pe care le putem gestiona, dar și într-un context în care o serie de reguli nu au fost respectate. Fiecare din aceste reglementări implicau să se desfășoare o activitate în anumite condiții. Nerespectarea acestor condiții duce și la o creștere a numărului de cazuri noi. (…) Menționez că avem acel număr de 1.050 de paturi de terapie intensivă complet dotate, care sunt dedicate COVID”, a declarat Nelu Tătaru