Ministrul Sănătății: Suspendăm activitatea unității de transfuzie. Am vrut de trei ori să închid Spitalul de Arși
„Această conferință este despre Spitalul de Arși, un Spital de Arși care se află într-o situație gravă, și nu de ieri, de azi. Situația o cunoaștem cel târziu de la Colectiv, am fost acolo în noiembrie ca voluntar. În ultimele două luni de când sunt aici am avut deja mai multe situații de criză la Spitalul de Arși: explozia de la Valea Cascadelor și situația unității de transfuzie. Am văzut condițiile din Spital, iar unul dintre consilierii mei, doctorul Cârstoveanu a petrecut o noapte acolo, ca voluntar, împreună cu două asistente și pentru a face un raport. Iar raportul reliefează o situație care nu este mai puțin gravă de ceea ce ați văzut azi dimineață. Dincolo de problemele grave de management, este inacceptabil ca la șase luni de la Colectiv noi să nu fi învățat nimic”, a spus ministrul Sănătății.
Vlad Voiculescu a accentuat că Spitalul de Arși nu oferă condiții proprii nici pentru pacienți, nici pentru personal și a arătat că a luat în calcul de trei ori în ultima perioadă închiderea acestei unități medicale. Concluzia finală a fost, însă, aceea că sistemul nu-și poate permite această măsură.
„Singura măsură rezonabilă este închiderea spitalului și transferul pacienților către altă unitate. Am discutat-o îndelung, ultima dată săptămâna trecută. Săptămâna trecută am avut aici la Minister o întâlnire cu managerii spitalelor care pot prelua pacientți cu arsuri grave. Concluzia la care am ajuns este că nu putem închide tot spitalul. Ceea ce am făcut a fost să închidem UTS-ul (n.r. unitatea de transfuzie sanguină), iar cei cu arsuri grave au fost redirecționați”, a explicat ministrul.
Astfel, prima măsură concretă este închiderea unității de transfuzie sanguină de la Spitalul de Arși, urmând ca ulterior să fie aplicate și alte sancțiuni: inspecții, controale, amenzi. Întrebat despre soluțiile în cazul apariției unei situații tragice neprevăzute precum cea de la Colectiv, ministrul Sănătății a replicat că sistemul cu siguranță nu va putea face față, iar răniții ar trebui transportați urgent în străinătate. „Acum, dacă vin cinci pacienți în plus, avem o mare problemă”, a concluzionat Voiculescu.