Ministrul Transporturilor: La sfârșitul lunii decembrie se va circula pe Magistrala 5. Aldea lucrează cu mandatul pe masă

Publicat: 02 07. 2019, 21:00

„Înțeleg de la Consiliul de Administrație că a fost numit în funcție Marin Aldea. Nu numește ministrul directorul la Metrorex. Conform legii, Consiliul de Administrație face asta. În cazul metroului, trebuie să terminăm Magistrala 5. Mâine (miercuri -n.r.) o să am o discuție cu domnul director proaspăt instalat în care îi voi spune ce i-am spus și directorului Șodolescu: Lucrează cu mandatul pe masă. În luna decembrie, deschidem Magistrala 5. La sfârșitul lui decembrie, se va circula pe Magistrala 5”, a declarat Răzvan Cuc, pentru B1Tv.

Luni, Metrorex a anunțat că a fost publicat în SICAP- Sistemul de achiziții publice anunțul de participare pentru procedura de atribuire a contractului de achiziție sectorială pentru servicii de proiectare și asistență tehnică aferent Magistralei 5 de metrou, Drumul Taberei – Pantelimon, secțiunea Eroilor (PS Opera) – Piața Iancului.

Pentru atribuirea contractului „Servicii de proiectare și asistență tehnică”, se va aplica procedura de licitație restrânsă.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 05.08.2019, ora 15.00.

Durata estimată pentru executarea contractului este de 60 de luni de la data atribuirii acestuia.

Proiectul este finanțat din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014 – 2020.

Valoarea estimata a obiectivului de investiții, fără TVA, este de 70.000.000 lei.

Sectiunea Eroilor – Piata Iancului aferentă Magistralei 5 de metrou va avea 4,5 kilometri și 6 stații respectiv Hașdeu, Cișmigiu, Universitate, Calea Moșilor, Traian, Piața Iancului.