Prima pagină » Știri » Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, după vot: „A fost foarte simplu. Alegi continuitatea sau schimbarea”

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, după vot: „A fost foarte simplu. Alegi continuitatea sau schimbarea”

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, după vot: „A fost foarte simplu. Alegi continuitatea sau schimbarea”

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a votat duminică, 27 septembrie, la Secţia de votare nr. 1 de la Colegiul Naţional „Silvania” din Zalău, județul Sălaj. Acesta a spus că nu au fost motive de îngrijorare, din punct de vedere medical, cu privire la îndeplinirea dreptului la vot.

„Am văzut aici măsuri de distanţare foarte-foarte bune, măsuri de siguranţă sanitară foarte corect aplicate. În aceste condiţii, nu avem niciun motiv să fim îngrijoraţi că dacă mergem la o secţie de votare să avem, Doamne fereşte, probleme şi să ne îmbolnăvim. Este o datorie pentru toţi românii ca astăzi să îi aleagă pe cei care le vor gestiona bugetele şi dezvoltarea, pentru următorii patru ani”, a declarat ministrul, la ieșirea de la urne.

Bode a precizat că a venit la vot pentru o schimbare în bine, scrie Adevărul.

“Pentru mine a fost foarte simplu: alegi continuitatea sau schimbarea. Eu am ales schimbarea în bine şi când spun asta, mă gândesc ce suntem astăzi, unde suntem astăzi ca judeţ şi municipiu, la nivel national, ca dezvoltare, ca nivel de trai, ca nivel al veniturilor. Am ales schimbarea, gândindu-mă la toţi sălăjenii care aşteaptă de la cei pe care îi votează dezvoltarea judeţului, a localităţilor, aşteaptă investiţii noi, dezvoltarea infrastructurii la nivel judeţean, regional, local. Am votat schimbarea, gândindu-mă că o axă Guvern-Consiliu Judeţean-Consiliu Local este ceea ce are nevoie orice comunitate pentru a se dezvolta”, a mai spus el.

Și Dacian Cioloș a votat la Zalău: „Zalăul să iasă din provincialism și izolare”

Europarlamentarul Dacian Cioloș a votat, duminică, acasă la alegerile locale 2020, tot la Zalău. Cioloș a votat la secția de votare nr. 32, de la Grădinița cu Program Prelungit „Piticii Isteți”, transmite Advărul. El a venit la vot alături de soția lui, cu candidatul Alianței USR-PLUS, la Primăria Zalău, Florin Iordache.

„Votul de azi depinde ce se va întâmpla în comunităţile noastre locale în următorii ani”, a declarat Cioloș la ieșirea de la urne.

Rezultate Alegeri Locale 2020. Cine câștigă în București și în restul orașelor

GÂNDUL.RO vă prezintă ce rezultate au fost la mult așteptatele alegeri locale din 2020. Vă prezentăm cine câștigă în București și în restul orașelor din România.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?