Minoră de 13 ani dată dispărută, găsită în mașină cu doi tineri lângă Caracal. Ce ar fi pățit fata
O minoră de 13 ani dată dispărută sâmbătă, 13 martie, a fost găsită într-o mașină cu doi tineri, în cursul zilei de duminică. Unul dintre aceștia a fost reșinut deoarece există suspiciunea că ar fi făcut sex cu minora.
Mama minorei din comuna Studina, județul Olt, o dăduse dispărută pe fiica sa sâmbătă, 13 martie. Polițiștii au reușit să o găsească a doua zi în apropierea municipiului Caracal.
În jurul orei 05:50, fata a fost găsită într-un autoturism, pe Varianta Ocolitoare OG 6 a municipiului Caracal. În mașină se mai aflau doi tineri în vârstă de 22 şi 23 de ani, ambii din comuna Studina.
Minoră de 13 ani dată dispărută, găsită într-o mașină lângă Caracal
Inițial, minora le-a declarat polițiștilor că nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni. Polițiștii au continuat cercetările deoarece au existat suspiciuni cu privire la declarațiile ei.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate. De asemenea, la data de 14 martie, tânărul de 22 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind bănuit şi de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, urmând a fi propuse măsurile legale împotriva acestuia. Tânărul a fost introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Comunitatea din Olt și din întreaga țara sunt zdruncinate și acum de „cazul Caracal”, respectiv dispariția și uciderea adolescentelor Alexandrei Măceşanu şi a Luizei Melencu. În caz caz, principalul suspect este Gheorghe Dincă. Acesta este acuzat că le-a ucis cu sălbăticie pe cele două fete. Recent au avut loc audieri, iar unchiul Alexandrei Măceșanu, respectiv Alexandru Cumpănașu l-a întrebat pe presupusul criminal unde se află tânăra! Cei doi au avut un dialog scurt și tensionat la Tribunalul Olt din Slatina. Dincă l-ar fi anunțat că va dezvălui la sfârșitul procesului unde se află Alexandra.