Minunea din Coțușca, localitatea unde o toaletă costă cât un apartament în București

Publicat: 09 08. 2014, 13:54
Actualizat: 21 10. 2014, 20:33

O școală din județul Botoșani va avea WC-uri de „valoare”: prețul este exorbitant pentru o instituție din mediul rural. Elevii din comuna Coțușca, situată la câțiva kilometri de orașul Botoșani vor merge  la toaletă care costă în total 322.045 lei fără TVA. În euro, plus TVA, WC-ul din Coțușca costă 88.700 euro, cam cât două apartamente de două camere în Drumul Taberei din București.

Primarul din Coțușca, Dan Vezeteu, spune că nu i se pare mult pentru un WC, de fapt pentru două grupuri sanitare, situate în fiecare corp de clădire.  Acesta a declarat pentru gândul că inițial proiectul, datat din 2011,  prevedea o toaletă cu etaj. Acest lucru nu se va mai întâmpla din lipsă de bani. În luna iulie, valoarea contractului a fost atribuită prin licitație publică firmei Cornell  Floor SRL din orașul Botoșani.

Pentru că a realizat că n-are cum să construiască un grup sanitar cum spera inițial, primarul a propus consiliului local schimbarea toaletei, astfel încât aceasta să nu mai aibă etaj.

„Avem două clădiri în care învață elevii, iar acum vom construi în fiecare corp de clădire o toaletă. Am construit deja în primul corp, iar pentru cel de-al doilea construcția va începe săptămâna viitoare”.

Întrebat despre preț, primarul spune că primul grup sanitar a costat 120.000 lei fără TVA, dar că nu va arăta deosebit de un WC normal. „Atât costă materiale. Nu-s valori umflate. Cărămida e cărămidă, betonul e beton, chiuveta e chiuvetă. Sunt prețuri care se practică”, a declarat Dan Vezeteu pentru gândul.

Primarul Dan Vezeteu

Primarul spune că nu se pricepe foarte bine la proiecte și că nu știe prea bine cum ar fi arătat WC-ul cu etaj, dar a decis că acesta nu putea fi construit din lipsă de bani. 

„Am hotărât în consiliul local că nu putem face etaj. Acolo cândva, dacă cineva va dori, poate să-și termine construcția, întelegeți dumneavostră. Eu nu fac schimbarea de proiect, nu fac nimic, am construit cât am bani”, a justificat Dan Vezeteu decizia de a nu mai construi etajul pentru primul grup sanitar.

„Eu când am găsit proiectul cu etaj m-am consultat cu șeful de șantier și am hotărât să construim cât avem bani”, a mai spus primarul. „De valoarea primului nivel faci un grup sanitar în a doua clădire și rezolvi problema școlii din Cotușca”, a conchis primarul, care a preczat că banii provin din bugetul local.

În contractul încheiat cu firma care a câștigat licitația se arată că prețul convenit pentru indeplinirea contractului este de 322.045 lei, la care se adaugă 77.290 lei TVA, dar în plus, mai există o sumă aferentă pentru cheltuieli neprevăzute de 28.863 lei( 7.033euro) fără TVA. În devizul pentru primul grup sanitar se arată că acesta este în valoare de 150.986 lei cu TVA, din care 61.808 lei fără TVA reprezintă numai banii pentru „clădire -arhitectură”.

VEZI AICI CONTRACTUL PENTRU CONSTRUCȚIA GRUPULUI SANITAR

Sediu nou pentru primărie

Toaletele nu sunt singura investiție serioasă de la Coțușca. Primăria scoate din buzunar, potrivit botosaneanul.ro, aproape 200.000 de euro pentru a renova și a se muta într-o clădire în care a funcționat căminul cultural. O construcție mare, cu o capacitate de 400 de locuri, si care după căderea regimului Ceaușescu a stat mai mult goală. „Nu s-au mai vândut bilete”, a explicat primarul.

Căminul cultural, acum mai mult în paragină, se află chiar peste drum de actuala primărie care funcționează într-o clădire modestă. De aici și generozitatea consilierilor.

„Pentru ce să țin monstruozitatea aia într-o comună? Doar compartimentăm o mică parte din ea. Sper să facem una dintre cele mai frumoase primării”, a explicat el, pentru botosaneanul.ro.

Sursa foto: botosaneanul.ro

Sursa foto: botosaneanul.ro

Sursa foto: botosaneanul.ro

1500 de euro metrul părtrat de closet, la Galați

Școala din Coțușca nu este singura unde se construisc closete pe bani mulți. În urmă cu trei ani, în județul Galați, două școli au dat pentru un metru pătrat de closet construit și 1.500 de euro.

În județul Bistrița Năsăud, școlile nu au fost reabilitate, dar WC-urile da, pe bani mulți. Cel mai bun exemplu este școala din Dobric ce nu fost reabilitată de zeci de ani de zile, în schimb anul trecut autoritățile locale au construit cu 300.000 de lei un grup sanitar pe care elevii nu puteau să-l folosească.

În județul Ialomița, la Școlile din localitățile Colelia și Gheorghe Lazăr  s-au investiti în closete un 1.000.000 de lei,  la nivelul lui 2009.

Arc de triumf la Suceava

Școala din Mircești, comuna Tăcuta, județul Bacău, a fost și ea dotată cu un closet scump, dat unei firme  fără licitație, cu un cost de peste 800 milioane lei.

Școlile nu sunt singurele instituții în care primăriile aruncă cu banii . De-a lungul timpului, consiliile locale au aprobat proiecte extravagante.

Anul trecut , Primăria din Curtea de Argeș a dat  15.000 de euro pentru un sistem de sonorizare completă, în condițiile în care acesta poate fi cumpărat cu mai puțin 1.000 de euro.

Tot în 2012, primăria din Suceava a avut ideea de a monta arcuri de triumf luminate la fiecare intrare în oraș pentru care costurile s-au ridicat la 500.000 de lei.

În urmă cu doi ani, Primaria Bistrița a alocat 120.000 de lei, adică aproximativ  28.000 de euro , pentru un panou de afișaj electronic, pe care să apară informații utile pentru cetățeni și anunțuri de interes public.

Școala cu clasele I-IV Colelia și cea din Gheorghe Lază – See more at: http://www.independentonline.ro/2009/09/08/Ialomita-a-cheltuit-peste-1000-de-miliarde-pentru–ne-reabilitarea-scolilor-106#sthash.wwJC2FVW.dpuf
Școala cu clasele I-IV Colelia și cea din Gheorghe Lază – See more at: http://www.independentonline.ro/2009/09/08/Ialomita-a-cheltuit-peste-1000-de-miliarde-pentru–ne-reabilitarea-scolilor-106#sthash.wwJC2FVW.dpuf

Anunțul Primăriei din Coțușca