Prima pagină » Știri » Mircea Băsescu, citat să se prezinte astăzi la DNA, la ora 18.00

Mircea Băsescu, citat să se prezinte astăzi la DNA, la ora 18.00

Mircea Băsescu, citat să se prezinte astăzi la DNA, la ora 18.00
Mircea Băsescu se prezintă la DNA pentru a fi audiat, joi la ora 18.00.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că Mircea Băsescu a fost citat să se prezinte joi, la ora 18.00, la Direcția Națională Anticorupție, pentru a da declarații în dosarul deschis în urma plângerii formulate de Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial.

Procurorii DNA l-au citat și pe Marian Căpățână, acesta urmând să se prezinte la ora 17.00.
De asemenea, la ora 14.00 ar urma să fie aduși la DNA, din penitenciarele în care sunt încarcerați, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și soția acestuia, Fănica Anghel.

Florin Anghel a depus în 13 iunie, prin avocatul său, Pavel Abraham, o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu, în care îl acuză pe acesta de trafic de influență, înșelăciune și inducerea în eroare a organelor judiciare, în legătură cu dosarul în care fiul lui Bercea Mondial este acuzat de șantaj.
Plângerea formulată de Florin Anghel a fost preluată de structura centrală a Direcției Naționale Anticorupție de la DNA Constanța.

Fiul lui Bercea Mondial a fost audiat marți și miercuri la DNA, după ce avocatul acestuia le-a dat procurorilor două înregistrări audio-video. Pavel Abraham arăta că înregistrările ar fi fost făcute în februarie 2012 sau 2013, acestea fiind „foarte compromițătoare”.

Fiul și ginerele lui Bercea Mondial, Florin Anghel și Marius Constantin, cercetați într-un dosar de șantaj pentru că i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar amenințând cu dezvăluirea unor informații compromitățoare despre acesta și familia sa, au anunțat, de mai multe ori în ultima perioadă, că vor face publice, prin intermediul avocatului, o serie de înregistrări audio și video în legătură cu acest caz. Dosarul de șantaj este instrumentat de procurorii DNA Constanța.

Mircea Băsescu a declarat, joi, că a vorbit cu fratele lui, președintele Traian Băsescu, de când a început acest scandal și acesta este foarte supărat, precizând că el nu a luat niciun ban de la familia lui Bercea Mondial și nu a încercat să intervină pentru eliberarea acestuia.

Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, a spus joi dimineață, când a ieșit din curtea casei sale, că președintele știa despre cazul lui Bercea Mondial, așa cum „știa toată țara” și că nu s-a intervenit la el pentru eliberarea acestuia.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile