Prima pagină » Știri » Mircea Băsescu și Marian Căpățână, declarații contradictorii la Tribunalul Constanța

Mircea Băsescu și Marian Căpățână, declarații contradictorii la Tribunalul Constanța

Mircea Băsescu și Marian Căpățână, declarații contradictorii la Tribunalul Constanța
Mircea Băsescu și Marian Căpățână au dat, vineri, declarații contradictorii la Tribunalul Constanța, la primul termen în dosarul în care sunt judecați pentru trafic de influență și complicitate la trafic de influență, într-un proces de peste cinci ore care a avut multe momente tensionate.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost aduși, vineri dimineață, la Tribunalul Constanța, primul sosind din arest de la București, iar cel de-al doilea de la Penitenciarul Poarta Albă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La începutul procesului, judecătoarea a pus în discuție cererea formulată de Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, zis și Bercea Mondial. Acesta a cerut să se constituie parte civilă în acest proces pentru a-și recupera suma de 250.000 de euro. Solicitarea a fost respinsă de către judecătoare, care a menționat că infracțiunea de trafic de influență, care apare în acest dosar, este una de pericol, și nu de prejudiciu.

Marian Căpățână a cerut apoi ca rechizitoriul să fie citit în întregime, și nu să-i fie prezentat în mod succint, ceea ce judecătoarea a și făcut. După ce au fost înștiințați asupra faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, Marian Căpățână a spus că dorește recunoașterea faptelor pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, iar Mircea Băsescu nu a preferat acest lucru, vrând să dea o declarație în fața instanței pentru a prezenta cum s-au petrecut faptele din punctul său de vedere.

Totuși, Marian Căpățână a ținut să sublinieze că nu este de acord cu tot ceea ce scrie în rechizitoriu, el precizând că suma pe care și-ar fi însușit-o nu a fost de 350.000 de euro, cum afirmă procurorii DNA, ci de 100.000 de euro, bani pe care i-ar fi înapoiat la un moment dat. Din acest motiv, cererea sa de a beneficia de judecată simplificată a fost respinsă de către judecătoare, specificând că atunci când a ales să-și recunoască vinovăția înseamnă că este de acord cu tot ce au spus anchetatorii și în acel moment pentru el procesul se încheia.

Instanța a hotărât ca ascultarea celor doi să se facă separat, astfel că Marian Căpățână a fost scos din sala de judecată, iar Mircea Băsescu a început să prezinte cum s-au desfășurat faptele. Mai întâi, Băsescu a povestit despre relația de afaceri pe care o avea de mai mulți ani cu Marian Căpățână, spunând că pe familia lui Sandu Anghel a cunoscut-o prin intermediul acestuia și că așa a fost convins de Bercea Mondial să-i boteze o nepoată în februarie 2010. Inițial, nu a fost de acord, dar apoi, în urma unor discuții purtate cu Arhiepiscopul Tomisului și cu un alt preot, a decis să accepte.

Băsescu a spus că după acest botez a mai fost vizitat de câteva ori de familia Anghel, de regulă în preajma sărbătorilor, și că aceștia erau politicoși, nu stăteau mult și anunțau înainte să vină. Relația a decurs în acest mod până în momentul când a fost reținut Sandu Anghel pentru tentativă de omor în 2011, a povestit Mircea Băsescu. El susține că nu de puține ori s-a trezit cu reprezentanți ai familiei Anghel la poarta sa, în plină iarnă, la 6.00 dimineața. I-a invitat pe aceștia în casă, le-a oferit o cafea sau un ceai, iar aceștia i-au spus că Sandu Anghel nu este vinovat și l-au rugat pe Mircea Băsescu să-i ajute. Fratele președintelui a relatat că le-a spus să aibă încredere în justiție și a încercat să-i încurajeze. Mircea Băsescu a ținut să spună că niciodată nu i-au propus să-i dea bani pentru a-l scoate de la închisoare pe Sandu Anghel.

Totuși, a mai povestit Mircea Băsescu, pentru că dorințele reprezentanților familiei Anghel ar fi putut lăsa loc la interpretări, Băsescu a trimis un mail pe data de 29 februarie 2011 către procurorul general al României de la acea dată, Laura Codruța Kovesi, în care informa despre comportamentul familiei Anghel și tot în perioada respectivă a avut o discuție și cu șeful IPJ Constanța despre aceeași problemă, fără vreun rezultat.

„Nu făceam o plângere, semnalam aspecte legate de comportamentul familiei Anghel cu solicitările lor care puteau lăsa loc de interpretări”, a spus Mircea Băsescu.

El spune că la următoarea vizită a familiei Anghel a spus rudelor lui Bercea Mondial să țină legătura cu Marian Căpățână și acesta să-i transmită apoi problema lor, știind că partenerul său de afaceri ar fi rudă cu aceștia. Băsescu le-a recomandat chiar și un avocat care să-i ajute în procesul lui Sandu Anghel.
Băsescu a mai spus că, la începutul lui 2011, Marian Căpățână i-a propus să preia împreună societatea Aversa București, aflată în insolvență din 2006, fapt refuzat de fratele președintelui. Ulterior, Căpățână a cumpărat utilajele de la Aversa cu banii împrumutați de la familia Anghel.

„L-am întrebat pe Marian Căpățână de unde a avut acești bani și mi-a spus că a luat de la familia Anghel. Din acel moment, vizitele reprezentanților acestei familii la mine s-au înțetit, mi se plângeau că nu mai aveau bani și să le dau eu sumele cu care îl împrumutaseră pe Căpățână. Îmi spuneau că i-au dat banii pentru că știau că el este omul meu de încredere. Spuneau de mai multe sume, 250.000 de euro, 600.000 de euro, un milion de euro și îmi cereau să vorbesc cu el, amenințând că-l vor agresa dacă nu le dă banii”, a spus Mircea Băsescu.

El a menționat că apoi Căpățână a recunoscut că a luat de familia Anghel două tranșe, una de 250.000 de euro și alta de 350.000 de euro, înapoind 300.000 de dolari (aproximativ 250.000 de euro) și rugându-l să-l ajute cu restul sumei până la 600.000 de euro. Băsescu spune că a refuzat și a discutat cu cei din familia Anghel să mai aștepte până se termină licitația la Aversa și Căpățână va primi niște bani pe care îi va înapoi.

Băsescu a mai afirmat că după condamnarea la închisoare a lui Sandu Anghel de către prima instanță, rudele sale au venit și l-au rugat să-l ajute să aibă un regim de detenție mai ușor, dar i-a refuzat.

„Nu le-am promis niciodată că vorbesc cu polițistul, procurorul sau judecătorul pentru că nu cunoșteam pe nimeni. Ei știau că nu pot face ceva pentru ei. Ei sperau că aș putea vorbi cu persoane influente ca să-i ajut, îmi ceruseră să iau legătura chiar cu directorul Penitenciarului Colibași pe care nu-l cunoașteam și unde era Sandu Anghel”, a afirmat Băsescu.

El a mai spus că, după condamnarea definitivă a lui Sandu Anghel, fiul acestuia, Florin, îl suna și îi vorbea urât cerându-i diverse sume de bani, amenințând că ar avea niște înregistrări și le va da televiziunilor.

Mircea Băsescu a mai relatat în fața instanței Tribunalului Constanța că, în toamna lui 2013, a avut o discuție cu fratele său pe această temă, iar Traian Băsescu l-a îndemnat să anunțe DNA-ul. Avocatul firmei lui Mircea Băsescu a făcut o sesizare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, iar anchetatorii au filmat și înregistrat cele cinci-șase vizite pe care reprezentanți ai familiei Anghel le-au făcut la Mircea Băsescu. Pentru că în niciuna dintre acestea nu a venit vorba despre bani și nu s-a confirmat șantajul pe care Băsescu îl invoca, cazul a fost închis.

Mircea Băsescu a precizat că familia Anghel a avut un comportament mai agresiv după ce l-a angajat ca avocat pe Pavel Abraham și acesta le-a promis un milion de euro dacă aduc înregistrări compromițătoare cu fratele președintelui și cu președintele țării. Mircea Băsescu a relatat că Florin Sandu, fiul lui Anghel Sandu, i-ar fi spus că banii respectivi ar proveni de la Dan Voiculescu, el adăugând că nu are dovezi în acest sens.

În finalul declarației sale, Mircea Băsescu a precizat că nu se consideră vinovat și că înregistrările audio-video de la dosar nu sunt datate și nu au fost certificate că nu s-a intervenit asupra lor. La sfatul avocaților săi, el a refuzat să răspundă la întrebările avocaților lui Marian Căpățână.

Acesta din urmă a revenit apoi în sală pentru a prezenta punctul său de vedere asupra celor întâmplate. Deși atât Căpățână, cât și avocatele sale au cerut ca Mircea Băsescu să nu se afle în sală pe timpul declarațiilor, judecătoarea a respins solicitarea considerând că fratele președintelui nu mai poate fi influențat de afirmațiile lui Căpățână, el prezentând deja versiunea sa.

Căpățână a spus instanței că rolul său în această poveste a fost de intermediar între Mircea Băsescu și familia Anghel, fiind o victimă colaterală a înțelegerii dintre aceștia. El a relatat că în primăvara lui 2011, a fost contactat de Florin Anghel, care i-a spus că trebuie să-i dea o sumă de bani pentru Mircea Băsescu. Căpățână spune că a refuzat pânâ când nu a primit confirmarea de la Băsescu. După câteva zile, familia Anghel a venit în biroul lui Mircea Băsescu, unde se afla și Căpățână, și a arătat că are suma de 250.000 de euro, banii nefiind dați direct lui Mircea Băsescu, reprezentații familiei Anghel plecând cu Căpățână într-un apartament din Constanța, unde a avut loc tranzacția. Căpățână spune că apoi s-a întors la Mircea Băsescu și i-a dat banii, primind 50.000 de euro din suma respectivă. Căpățână a adăugat că Băsescu a refuzat să-i spună pentru ce sunt banii respectivi, dar l-a avertizat pe fratele președintelui că cei din familia Anghel sunt oameni periculoși. Situația s-a repetat peste câteva zile, potrivit lui Marian Căpățână, suma primită atunci fiind de 350.000 de euro. î

La momentul numărării banilor într-un apartament din Constanța s-a aflat și angajata unei bănci din Constanța chemată de Căpățână să certifice că banii primiți sunt autentici. Apoi, Căpățână i-a dat banii lui Mircea Băsescu primind din nou 50.000 de euro. Cu această ocazie, spune Căpățână, a aflat că fratele președintelui i-a spus că s-a înțeles să intervină pentru a fi dată o soluție favorabilă în dosarul lui Sandu Anghel în schimbul sumei de un milion de euro și că mai trebuie să primească însă 400.000 de euro.

După condamnarea definitivă a lui Sandu Anghel din 2012, fiul său, Florin, a mers la Mircea Băsescu și a cerut să-i fie înapoiați banii, fiind refuzat de Băsescu, a povestit Căpățână. El a spus că, după îndelungi rugăminți, Mircea Băsescu a fost de acord să le dea înapoi 300.000 de dolari, tranzacția efectuându-se în biroul fratelui președintelui. Marian Căpățână a menționat însă că în punga respectivă se aflau 280.000 de euro și pentru atunci a decis și el să le înapoieze suma de 100.000 de euro pe care o primise de la Mircea Băsescu. În ciuda presiunilor făcute pentru a-și recupera suma dată lui Mircea Băsescu, reprezentanții familiei Anghel nu au reușit să mai primească alți bani, iar la începutul acestui an au amenințat că au la dispoziție niște înregistrări pe care le vor da publicității.

„Înregistrările mi-au fost arătate atât mie, cât și lui Mircea Băsescu. Mai mult, lui Mircea Băsescu i s-a dat chiar și un stick de către Florin Anghel. Acesta l-a rugat să-i arate înregistrările respective și lui Traian Băsescu. Nici după ce a văzut înregistrările Mircea Băsescu nu dorea să dea banii înapoi, eu întrebându-l dacă pentru niște bani vrea să facem pușcărie, el spunându-mi că nu vom face pușcărie”, a afirmat Marian Căpățână.

El susține că la un moment dat a simțit că Mircea Băsescu vrea să-i arunce lui toată vina. În cele din urmă, Mircea Băsescu convenise să înapoieze banii în trei tranșe: prima pe 29 mai, în valoare de 60.000 de euro, pe 11 iulie – 120.000 de euro și pe 1 septembrie 100.000 de euro, dar a făcut flagrantul cu procurorii DNA, a precizat Căpățână.

El a fost rugat în nenumărate rânduri de către judecătoare să-și sintetizeze declarația, magistratul spunându-i că mai are ocazia la celelalte termene să facă alte completări, având în vedere că procesul se apropia de cinci ore de la debut.

Căpățână și-a ieșit din fire la un moment dat, atunci când una dintre avocatele sale a încercat să-l determine să-și scurteze discursul, și a început să plângă. El a acuzat-o apoi pe procuroarea DNA că râde de el, fiind liniștit de către judecătoare.

Căpățână a menționat, spre final, că nu a luat bani pentru Aversa de la familia Anghel și că această versiune i-a fost prezentată de către avocatul lui Mircea Băsescu.

„Varianta împrumutului a sugerat-o avocatul lui Mircea Băsescu, iar eu am agreat-o cu promisiunea că dacă declar așa vom putea fi ajutați de fratele lui Mircea Băsescu”, a spus Căpățână.

Unul dintre avocații lui Băsescu, Nelu Tașcă, a intervenit întrebându-l pe Căpățână la ce avocat se referă. Deși avocata sa l-a sfătuit să nu răspundă, Căpățână a afirmat:

„În locul domnului Tașcă, tăceam. El m-a vizitat în arestul IGPR să-mi propună să-mi mențin declarația cu împrumutul că se va angaja să mă ajute să mă treacă de la infracțiunea de trafic de influență la cea de înșelăciune”, a povestit Căpățână.

Avocații celor doi au cerut înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar. Procuroarea DNA a solicitat respingerea cererilor ca nefondate.

Instanța a amânat pronunțarea pentru data de 20 noiembrie.

Următorul termen pe fond a fost stabilit pentru 5 decembrie.

Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, este judecat, alături de Marian Căpățână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestați preventiv în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influență de care este acuzat fratele președintelui.

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că fratele președintelui va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că și-a înjunghiat un nepot, dar și pentru alte cereri incidente în acea cauză. Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpățână și suma de 350.000 de euro, în același scop.

Anchetatorii susțin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpățână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro. Marian Căpățână este acuzat că și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiți de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.

Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată pentru șantaj cu circumstanțe agravante, în stare de recidivă, în timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, și fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost deferiți justiției pentru șantaj cu circumstanțe agravante.

În același dosar a fost trimis în judecată și Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracțiuni concurente de șantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiției pentru șantaj.

Tot Tribunalul Constanța judecă și acest dosar, în care fratele președintelui apare ca parte vătămată și în care inculpați sunt cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial – soția acestuia, Fănica Anghel, cei doi fii și fiica, Florin, Grinică Ion și Izaura Anghel și concubinul acesteia din urmă, Marius Constantin, acuzați de șantajarea lui Mircea Băsescu.

Citește și