Mircea Beuran, audiat din nou la DNA. Chirurgul, despre pacienții care îl așteaptă la cabinet „Îmi pare rău pentru ei”
Mircea Beuran a fost miercuri din nou la DNA, însoţit de avocat. Chirurgul a refuzat să le spună jurnaliştilor motivul vizitei sale, dar întrebat despre pacienţii care îl așteaptă, Beuran a afirmat: „Îmi pare rău pentru ei”.
Mircea Beuran şi avocatul său s-au prezentat, miercuri, în faţa procurorilor DNA.
La ieşire, chirurgul a refuzat să le spună jurnaliştilor motivul vizitei sale: „Nu am cum să comentez (arestul la domiciliu, n.r.), pentru că nu s-au încheiat procedurile”.
Întrebat ce le transmite pacienţilor care îl aşteaptă la cabinet, chirurgul a răspuns: „Îmi pare rău pentru ei”.
Mircea Beuran, în arest la domiciliu
Mircea Beuran a fost plasat de judecători sub arest la domiciliu, însă decizia poate fi contestată. Chirurgul este acuzat de procurorii DNA că a luat mită 10.000 de euro de la o doctoriţă, ca să scoată la concurs un post de asistent universitar la Universitatea de Medicină.
Din anul 2018, postul de asistent nu a mai fost scos la concurs, aşa că doctoriţa a depus un denunţ