Prima pagină » Știri » Mircea Geoană, despre posibilitatea unor negocieri de pace între Rusia și Ucraina: ”Astăzi nu există condiţii pentru un minim de teren”

Mircea Geoană, despre posibilitatea unor negocieri de pace între Rusia și Ucraina: ”Astăzi nu există condiţii pentru un minim de teren”

Mircea Geoană, despre posibilitatea unor negocieri de pace între Rusia și Ucraina: ”Astăzi nu există condiţii pentru un minim de teren
Mircea Geoană

În prezent, nu există „condiţii pentru un minim de teren” pentru negocieri de pace între Rusia şi Ucraina, a declarat marți secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

„Trebuie să spunem că, din punct de vedere politic, de această dată, nu vedem condiţii pentru o negociere între cele două părţi în viitorul apropiat, dintr-un motiv care este evident. (…) Poziţiile sunt atât de diferite şi atât de masiv îndepărtate una de alta, încât, astăzi, nu vedem condiţii pentru un minim de teren unde să se poată ajunge la un început de negociere”, a afirmat Geoană, adăugând că perioada de iarnă „va conduce probabil la o încetinire relativă a intensităţii războiului”.

„Asta nu exclude şi operaţiuni militare în timpul iernii, dar, din păcate, astăzi nu vedem condiţii reunite pentru o soluţionare politică. (…) Pe termen scurt nu vedem condiţii politice care să conducă la o astfel de soluţie negociată”, a precizat Mircea Geoană.

De aseemnea, el a mai spus că la nivelul aliaţilor există comunicare cu partea rusă „pe canale politice şi pe canale specializate, militare şi de intelligence, (…) în afara discuţiei despre Ucraina”.

„Nimeni din cadrul Alianţei nu negociază ceva în numele Ucrainei. Este un lucru la care ţinem foarte mult. Şi, la nivelul alianţei noastre, politic nu avem contacte cu Rusia, dar preşedintele Comitetului Militar, amiralul Rob Bauer, a avut o corespondenţă scrisă cu generalul Gherasimov. Nu vedem semnale foarte încurajatoare din partea Federaţiei Ruse”, a completat secretarul general adjunct al NATO.

El a vorbit și despre nevoia de a evita escaladarea conflictului prin incidente sau accidente.

„Nu vedem, în postura rusească de astăzi riscuri sau intenţii sau resurse pentru a începe ceva împotriva NATO”, a afirmat Mircea Geoană, conform Agerpres.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. A fost declanșat Planul Roşu: bilanțul victimelor
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești