Miron Cozma dă vina pe sindicate pentru accidentul din Gorj și amenință cu plângeri la DNA: ”Sindicatele sunt vinovate de omor”
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a explodat după accidentul din Gorj în care trei mineri au murit și alți zece au fost răniți. Cozma acuză că mașina era plină cu muncitori transportați fără centuri de siguranță și spune că sindicatele sunt de vină fiindcă nu au negociat corect pentru muncitori.
„În acea mașină se aflau peste 30 de persoane care mergeau la muncă în condițiile acelea de drum. Cum se poate ca acești lideri de sindicat care au permis ca acești mineri să meargă așa la muncă. Dacă guvernul nu îi face responsabili pe acești lideri de accident, eu voi face plângere la DNA. Acolo se discută despre renegocierea contractului de muncă pe 2023 și se discută despre protecția muncii. Dacă ele nu există, dau în judecată sindicatele pentru omor!” , a declarat Cozma la România TV.
Un accident de muncă soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altor zece a avut loc marţi, în perimetrul Carierei Jilţ Sud, din cadrul Complexul Energetic Oltenia, situată pe raza localităţii Mătăsari. O tanchetă care transporta mai mulţi angajaţi ai Carierei s-a răsturnat după ce, conform unor surse, ar fi rămas fără frâne.
Planul roşu de intervenţie activat în cazul accidentului petrecut la Cariera Jilţ Sud a fost dezactivat la ora 16,00, victimele rănite fiind transportate la spitale din Craiova, Târgu Jiu şi Motru, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, Florin Chisim.
Potrivit acestuia, în total, 10 persoane au fost transportate la spital – trei la cel din Motru, cinci la cel din Târgu Jiu, iar două victime au fost preluate de elicopterele SMURD şi transportate la Spitalul de Urgenţă din Craiova.
„Aşteptăm ancheta să vedem să vedem exact împrejurările în care a avut loc tragicul accident”, a spus Florin Chisim.
La locul producerii accidentului s-a deplasat şi o echipă a Salvamont Gorj.
„Salvamontiştii intervin cu 8 salvatori şi două ambulanţe Salvamont cu capacitate de intervenţie în teren accidentat plecate din baza centrala de intervenţie Salvamont din Târgu Jiu. Din primele informaţii, locaţia accidentului şi starea drumului puternic afectată de căderile masive de ploi din ultima perioadă nu permit accesul ambulanţelor clasice, dar vor sosi în sprijin elicopterele SMURD Caransebeş şi Craiova”, au transmis cei de la Salvamont, potrivit Agerpres.