Prima pagină » Știri » Miron Mitrea, CONDAMNAT la doi ani de închisoare cu executare

Miron Mitrea, CONDAMNAT la doi ani de închisoare cu executare

Miron Mitrea, CONDAMNAT la doi ani de închisoare cu executare
Curtea Supremă va pronunțasentința în dosarul lui Miron Mitrea

La ultimul termen, DNA a solicitat ca Mitrea să fie condamnat la închisoare cu executare însă nu a menționat câți ani de puscărie să primească deputatul PSD. Mitrea a respins toate acuzațiile și a solicitat să fie achitat.

Ce conține dosarul lui Mitrea

Mediafax a relatat că în acest dosar, Miron Mitrea a fost judecat pentru fapte de corupție în legătură cu lucrări de renovare făcute la casa mamei sale, alături de Irina Jianu, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), și Nicolae Popescu, care era arhitect-șef al Primăriei Voluntari la data faptelor.

În 25 octombrie 2013, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței în perioada 2000 – 2004, în prezent deputat PSD, pentru luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, ultimele două infracțiuni în legătură directă cu infracțiunea de luare de mită.

În același dosar a fost trimisă în judecată și Irina Paula Jianu, fost inspector de stat șef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții, ulterior inspector general de stat în construcții la ISC, pentru dare de mită în formă continuată, folosire cu rea credință a bunurilor societăților comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual la legea contabilității, fals în înscrisuri sub semnătură privată, ultimele trei infracțiuni sub forma participației improprii, în formă continuată.

De asemenea, Nicolae Popescu, arhitect șef al Primăriei Voluntari la data faptelor, este judecat în acest dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale și favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracțiunea de luare de mită.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței la acea dată, a pretins și primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în valoare de 520.000 de lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare care au fost executate de societățile Conimpuls SA Bacău, Vertcon SA Bacău, Durimpuls SRL Bacău și Regal Glass SRL Bacău la un imobil din Voluntari, județul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea.

„Foloasele necuvenite au fost pretinse și primite în schimbul numirii și menținerii Irinei Paula Jianu în funcția de inspector șef adjunct și inspector șef al ISC. La momentul numirii în funcția publică Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepreședinte, respectiv acționar la societățile comerciale menționate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Cei trei inculpați au fost trimiși inițial în judecată în 5 martie 2009, însă ICCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la Direcția Națională Anticorupție, din cauza unor vicii de procedură. În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunțat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, iar dosarul a fost înregistrat la ICCJ în 25 octombrie 2013.

Camera Deputaților a respins, în 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.

Social-democratul Miron Mitrea și-a anunțat, la începutul lunii septembrie 2008, în plenul Camerei Deputaților, demisia din acest for, motivând că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunității.

Ulterior, Mitrea a obținut un mandat de senator (2008 – 2012) și un nou mandat de deputat (2012 – 2016).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein