Planeta Roșie devine verde, cel puțin după observațiile atmosferice efectuate de robotul spațial ExoMars Trace Gaz Orbiter. Este vorba de un halou verde care înconjoară atmosfera planetei vecine Pământiului.
Este prima dată când acest efect a fost documentat pe o altă planetă decât Terra, scriu jurnaliștii de la Gizmodo.com. La fel ca Pământul, Marte prezintă emisii de aer verde în atmosfera sa de zi, potrivit unei noi cercetări publicate în Nature Astronomy.
Culoarea verde apare atunci când razele Soarelui agită moleculele de oxigen din atmosfera superioară. Acest efect de strălucire verde este destul de slab, însă astronauții la bordul Stației Spațiale Internaționale au „cele mai bune locuri din sală” pentru a vedea fenomenul care se întâmplă pe Pământ.
„Unul dintre cele mai deosebite fenomene de emisie observate pe Pământ se referă la huloul verde vizibil noaptea. Mai exact, provine de la atomii de oxigen care emit o lungime de undă specială a luminii, dar care nu a fost niciodată văzută în jurul altei planete ”, a explicat Jean-Claude Gérard, de la Universitatea de Liège din Belgia. „Deși această emisie a fost prevăzută să existe pe Marte de aproximativ 40 de ani, abia acum am găsit-o”, a spus profesorul Gérard.
Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru.
Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă,