MISTER. Președintele unei țări a dispărut de aproape două luni

MISTER. Președintele unei țări a dispărut de aproape două luni
Daniel Oprtega, președintele statului Nicaragua
Publicat: 15/04/2020, 15:22

De la izbucnirea pandemiei de coronavirus, toți liderii politici ai lumii au devenit mult mai vizibili decât înainte, fiind în prima linie a acțiunilor pentru combaterea COVID-19. Un singur șef de stat a dispărut de mai mult de 40 de zile, informează CNN.

Președintele Daniel Ortega al statului Nicaragua nu a mai fost văzut în public de mai bine de 40 de zile. Ultima dată când liderul, în vârstă de 74 de ani, a fost văzut personal, a fost în timpul unui eveniment militar televizat pe data de 21 februarie. În data de 12 martie ar fi participat la o convorbire online cu șefi de stat din Sistemul de Integrare din America Centrală. (SICA), pentru a discuta despre pandemie.

Între timp, Nicaragua este asupra criticată pentru abordarea relaxată în ceea ce privește pandemia. Granițele, școlile și universitățile rămân deschise, iar măsurile de prevenire dure adoptate de țările vecine nu se regăsesc și în Nicaragua. Guvernul nu a impus măsuri de distanțare socială, deși unii cetățeni încearcă să se protejeze singuri și stau în izolare.

„Ortega este singurul lider latino-american care nu a făcut niciun anunț public referitor la modul în care guvernul său răspunde epidemiei”, a anunțat HRW. În schimb, „vicepreședintele Rosario Murillo, soția lui Ortega, le-a transmis cetățenilor să își păstreze calmul și să lucreze în continuare”.

Potrivit raportărilor făcute de guvern, Nicaragua are 9 cazuri confirmate de coroanvirus, alte 12 sub observație și un deces. Guvernul din Nicaragua menține misterul în privința absenței lui Ortega. „Comandantul nostru Daniel este aici, muncește și coordonează toate eforturile pe care le facem și pe care vom continua să le facem”, a mai anunțat vicepreședintele Murillo.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Ciclonul va face prăpăd în România! Va ploua cu 100 l/mp, comandamentul pentru Situații de...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Israelul monitorizează o uriașă armată masată la graniță, care așteaptă ordinele Hezbollah
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
O femeie din India a cerut divorțul la 40 de zile după nuntă pentru că...
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, consideră un păcat cununiile oficiate sâmbăta. „Cei care fac rămân mereu...
Vedeta pe care fanii abia o mai recunosc. Ar fi ajuns așa din cauza fostei...
O femeie din Bacău și-a revenit inexplicabil din comă și a început să cânte. Cum...
Casa Verde 2024. Reacţia lui Răzvan, care n-a apucat să prindă fonduri, deşi avea totul...
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de...
Băiatul care a înjunghiat doi tineri în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat definitiv....
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
România se pregăteşte de ploile masive din weekend. Coduri emise de ANM şi INHGA. A...
Obiect CIUDAT, detectat pe radare în timp ce trecea pe lângă Pământ
Decizie pentru românii cu permis auto categoria B. Cine e obligat să facă iar ore...
Plata pensiilor pe luna octombrie. Pensionarii care vor primi mai mulți bani
Moment emoționant pe scena iUmor. Cătălin Bordea: „Ăsta este un moment pentru care ești recunoscător...
"Ea era rece, moartă, iar el abia respira" Ana Maria a murit în beci, lângă...
Mihai Albu, despre discuțiile de după despărțirea de Iulia Albu. Designerul mărturisește că el a...
Cine este Ruxandra și cu ce se ocupă nora foștilor soți, Alin Oprea și Larisa...
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Două evenimente importante din București, anulate din cauza ploilor severe anunțate de meteorologi