A trecut deja o lună de la dispariția Mădălinei Cojocari și, deși FBI a intrat pe fir, nu se știe unde este fata sau ce s-a întâmplat cu ea la finalul lunii noiembrie.
FBI a dat publicităţii imagini video despre care se crede că sunt ultimele în care a fost surprinsă copila, a cărei dispariţie a fost anunţată de părinţi abia după trei săptămâni.
Mama și tatăl vitreg al fetei au fost arestați, dar nu se știe încă unde este fata originară din Republica Moldova.
Rudele copilei au transmis o scrisoare emoționantă.
„Suntem disperați să o găsim, ea are nevoie de tot ajutorul nostru. Noi, ca familie, suntem devastați și cu inima frântă de când am aflat că Mădălina a dispărut. O iubim pe Mădălina și suntem șocați”, scriu rudele Mădălinei într-un apel public la ajutor, citat de Observator.
FBI a dat publicităţii, marţi, imagini video datând din 21 noiembrie, despre care se crede că sunt ultimele în care a fost surprinsă copila, a cărei dispariţie a fost anunţată de părinţi abia după trei săptămâni.
Videoclipul de 20 de secunde o arată pe eleva de clasa a VI-a purtând un tricou şi un rucsac, aranjându-şi colierul şi părul în timp ce coboară din autobuzul şcolar cu puţin timp înainte de ora 17:00, la 21 noiembrie.
Înregistrarea video a avut loc cu două zile înainte ca ea să fie văzută ultima dată pe 23 noiembrie, scrie FOX News.
„Este cea mai recentă confirmare independentă pe care o au anchetatorii cu momentului în care Madalina ar fi fost văzută ultima dată. Ea a coborât din autobuz pe 21-11-22, la ora 16:59. Căutăm martori suplimentari din afara familiei pentru a restrânge cronologia exactă a momentului în care a dispărut”, a anunţat FBI Charlotte (statul Carolina de Nord) într-o postare pe Twitter.
This is the last time investigators have independent confirmation of when Madalina was last seen. She got off the bus on 11-21-22, at 4:59 p.m. We are seeking additional witnesses outside of the family to narrow down the exact timeline of when she disappeared. #FindMadalina pic.twitter.com/dkStKHmjjB
— FBI Charlotte (@FBICharlotte) December 20, 2022
Pe 20 decembrie, mama fetiței, Diana Cojocari, a fost arestată, la o zi după ce soțul său a fost adus în fața instanței de judecată.
La rândul său, Palmiter, tatăl vitreg al Mădălinei, a spus că nu a văzut fetița din data de 16 noiembrie.
Potrivit Poliţiei, părinţii au anunţat dispariţia fetei 22 de zile mai târziu. Cei doi au mers la şcoala gimnazială unde învaţă fiica lor şi au anunţat dispariţia unuia dintre funcţionarii de-acolo.
Mădălina deocamdată nu a fost găsită. FBI continuă căutările și deja a efectuat săpături în curtea casei familiei. Totodată se întreprind căutări cu barca pe un lac din preajmă.