MITĂ LA BAC: un inspector școlar și doi profesori corectori, reținuți de DNA
Procurorii Serviciului Teritorial Galați al DNA au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a Manuelei Danielescu, inspector școlar la specializarea matematică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Brăila, pentru trei infracțiuni concurente de complicitate la luare de mită, a lui Valentin florin Damian, profesor corector la Colegiul Tehnic „Panait Istrati” din Brăila, la examenul de bacalaureat în sesiunea august – septembrie 2014, pentru luare de mită și a profesorului corector la același colegiu, Daniela Hareț, tot pentru luare de mită, informează DNA.
De asemenea, potrivit sursei citate, a fost luată măsura controlului judiciar în cazul lui Iulian Vasii, începând din 8 octombrie și până la finalizarea cercetărilor, pe durată nedeterminată, pentru dare de mită.
Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia în 28 august 2014 Hareț și Damian, în calitate de profesori corectori la examenul de bacalaureat în sesiunea august – septembrie 2014, având ajutorul Mirelei Diaconescu, inspector școlar în cadrul ISJ Brăila, au solicitat și au primit de la Iulian Văsii 2.500 lei, pe care cei doi au împărțit-o.
Banii au fost ceruți și primiți astfel încât la teza scrisă susținută la matematică Iulian Văsii, candidat la examen, să obțină o notă mai mare decât cea pe care o merita și, implicit, o medie de promovare a examenului de bacalaureat, arată DNA.
Daniela Hareț, Valentin Damian și Manuela Danielescu vor fi prezentanți, joi, Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă.
DNA mai precizează că în acest dosar se fac acte de urmărire penală și față de alte persoane, procurorii beneficiind, în această cauză, de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Miercuri dimineață, procurorii DNA au făcut percheziții la inspectoratele școlare din Brăila și Constanța și la două licee din Brăila, fiind vizate fapte de corupție care ar fi fost comise în perioada august – octombrie.