Prima pagină » Știri » Miting al jurnaliștilor Antena 3 în fața Palatului Cotroceni

Miting al jurnaliștilor Antena 3 în fața Palatului Cotroceni

Miting al jurnaliștilor Antena 3 în fața Palatului Cotroceni
Jurnaliștii Antena 3 organizează un miting duminică, începând cu ora 17:00, în fața Palatului Cotroceni ca urmare a condamnării lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare și a instituirii sechestrului pentru confiscarea sediului postului de televiziune.

Realizatorii de la Antena 3 au anunțat că duminică vor merge să protesteze în fața Palatului Cotroceni, începând cu ora 17:00.

„Eu mă duc să mă plimb pe la Cotroceni, pe la ora 5 după-amiaza!… . Este formula care a funcționat exact acum doi ani, când s-au furat 7,4 milioane de voturi și oamenii au ieșit să se plimbe, din păcate nu foarte mulți. Dacă ar fi ieșit suficient de multă lume, Băsescu ar fi fost acum la pușcărie”, a spus Mircea Badea.

„Vin și eu, sunt în concediu!”, a continuat Adrian Ursu. „Noi nu chemăm pe nimeni, dar dacă vor să vină oameni să ne întâlnească, e treaba lor”, a completat Mircea Badea. Și Oana Stancu și Alessandra Stoicescu au spus că vor merge și ele la „întâlnirea băieților”.

Imediat după ce judecătorii au anunțat că Dan Voculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu suspendare, Adrian Ursu, Laura Nureldin și Răzvan Dumitrescu, aflați în studio-ul Antena 3 în direct, au spus toți că aceasta este o sentință nedreaptă. Cum au primit jurnaliștii din studio-ul Antena 3 condamnarea lui Voiculescu și punerea sub sechestru a sediului televiziunii

Citește și