Miting de simpatie al Consiliului Secuiesc față de proclamarea independenței Kosovo, la Sf. Gheorghe
Conducerea Consiliului Secuiesc – Scaunul Sfântu Gheorghe salută proclamarea independenței provinciei Kosovo și anunță că va organiza, miercuri după-amiază, un miting de simpatie în municipiul Sfântu Gheorghe.
Potrivit sursei citate, Consiliul Secuiesc a depus, luni, o cerere către autoritățile competente pentru ca miercuri, la orele 17.00, să poată fi organizat acest miting. Manifestația va avea loc în Parcul Central Elisabeta din Sfântu Gheorghe, la statuia Libertății. Conducerea Consiliului Secuiesc – Scaunul Sfântu Gheorghe face apel la localnici să participe la acest miting de simpatie cu o lumânare, iar cei care nu pot veni să aprindă una la fereastra casei lor.
Conducerea Consiliului Secuiesc consideră că proclamarea independenței provinciei Kosovo transmite un mesaj, în condițiile în care și comunitatea maghiară militează pentru autonomie, nu pentru independență. În opinia liderilor Consiliului, dacă marile puteri din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii vor recunoaște independența provinciei Kosovo, atunci vor trebui să sprijine și autonomia Ținutului Secuiesc.