Prima pagină » Știri » Mitropolitul Clujului: Aș fi dorit un premier român și ortodox

Mitropolitul Clujului: Aș fi dorit un premier român și ortodox

Mitropolitul Clujului: Aș fi dorit un premier român și ortodox
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a declarat că ar fi preferat nominalizarea unui premier român și ortodox, susținând că o variantă mai bună ar fi fost actualul vicepremier Vasile Dâncu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat, joi, de presă, după prezentarea mesajului de Crăciun, ce părere are despre nominalizarea pentru funcția de prim-ministru a lui Sevil Shhaideh, IPS Andrei a spus că, probabil, aceasta e o femeie bună, o femeie pricepută la administrație.

„Dacă e să-mi cereți părerea mea personală, v-o spun și pe aceasta. Încă n-o știm pe doamna care va fi prim ministru, probabil că e o femeie bună, o femeie pricepută la administrație. Însă, subiectiv, eu aș fi dorit să fie nominalizat un premier pe care îl cunoșteam și care era… Se știe de la sine, mitropolit ortodox fiind, aș fi dorit un premier român și ortodox. Adică, pe cine, mă veți întreba. Pe domnul Vasile Sebastian Dîncu, pentru că corespundea din toate punctele de vedere la criteriile pe care le avea în minte dl Dragnea. Sigur, că el a avut un rol deosebit în câștigarea alegerilor, îi respectăm personalitatea, dar făcea mai bine dacă îl numea de pildă pe dl Dîncu”, a spus mitropolitul Clujului.

Potrivit acestuia, biserica se ocupă de partea spirituală, astfel încât Cezarul trebuie lăsat să își aranjeze lucrurile cum crede.

„Zice Domnul Hristos să dăm cezarului ce-i al cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. Noi ne preocupăm de partea spirituală și lăsăm pe Cezar să-și rânduiască lucrurile așa cum crede mai bine”, a subliniat IPS Andrei.

Mitropolitul Clujului a prezentat, joi, presei, la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca tradiționalul mesaj de Crăciun.

 

Citește și