Mitropolitul Teofan, despre restricţiile de la pelerinajul Sfintei Parascheva: Este efectul unei măsuri discriminatorii / Una dintre cele mai triste perioade din istoria Moldovei
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, susţine că restricțiile care au fost luate cu privire la pelerinajul Sfintei Parascheva reprezintă cea mai tristă perioadă din istoria Moldovei.
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, consideră că interzicerea accesului la racla cu sfinte moaşte a cetăţenilor care nu sunt din Iaşi reprezintă o discriminare şi una dintre cele mai triste perioade din istoria Moldovei.
Moldova trăieşte în aceste zile una dintre cele mai triste perioade din istoria sa. La durerea provocată de faptul că mulţi semeni de-ai noştri sunt atinşi de noua epidemie se mai adaugă şi decizia autorităţilor de a interzice celor care nu au domiciliul în Iaşi să pătrundă în spaţiul Mitropoliei, unde se află racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Interdicţia este respectată până-ntr-atât încât s-a ajuns ca în jurul Mitropoliei să fie mai mulţi reprezentanţi ai forţelor de ordine decât închinători.
Este efectul unei măsuri discriminatorii, care încalcă numeroase prevederi legale şi principii internaţionale ce protejează libertatea de manifestare religioasă. Este o situaţie foarte greu de înţeles şi de acceptat”, a spus mitropolitul Teofan.
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei mai spune că astfel de interdicţii nu au fost nici în timpul războaielor şi că prin această decizie s-a încălcat o limită.
„Este pentru prima dată, cred, în istoria Moldovei, când se întâmplă aşa ceva”
„Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare. Sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare şi de întărire, iar oamenilor li s-a permis să se apropie de ele. Astăzi, au ajuns să fie considerate sursă de contaminare. De şapte luni, Biserica s-a implicat cu toate forţele sale pentru ocrotirea sănătăţii oamenilor. Şi o va face în continuare. Credincioşii au suportat restricţii severe privind libertatea de manifestare a convingerilor religioase în numele luptei împotriva molimei. Totul are, însă, o limită peste care, dacă se trece, nu este bine pentru nimeni”, a precizat Teofan.
La finalul mesajului său, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei îi roagă pe preoţi să slujească zilnic Sfânta Liturghie, iar pe reprezentanţii autorităţilor „să aibă înţelepciunea unor decizii care să ţină cont şi de amploarea epidemiei, dar şi de faptul că există şi numeroase persoane în această ţară care au credinţă în Dumnezeu şi în puterea tămăduitoare a rugăciunii sfinţilor.”