Moarte cruntă pentru un motociclist austriac în Caraș-Severin: decapitat după ce s-a izbit de o autotutilitară
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Ancuța Chețan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul a avut loc pe drumul care leagă municipiul Caransebeș de Muntele Mic.
Astfel, un motociclist, cetățean austriac, în vârstă de 24 de ani, care se îndrepta spre Muntele Mic, a intrat cu viteză pe contrasens și a lovit în plin o autoutilitară care circula regulamentar, condusă de un cetățean ceh și care transporta motociclete.
În urma impactului dintre motocicleta enduro și autoutilitară, cetățeanul austriac a murit pe loc, fiind decapitat. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morgă în Caransebeș, pentru necropsie.
De asemenea, un pasager din autoutilitară a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind ușor rănit la un braț.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii acestui accident.