Moaștele Sfântului Gheorghe, donate de arhiepiscopul emerit de Milano, expuse la Constanța
Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului, racla cu moaștele Sfântului Gheorghe va fi adusă spre închinare la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, situată pe strada Nicolae Iorga din Constanța, marți seară, la ora 18.00, în cadrul unei procesiuni care va fi urmată de slujba Vecerniei.
Relicvele sunt donate de către cardinalul Dionisie Tettamanzi, în prezent arhiepiscop emerit de Milano (Italia), și vor rămane definitiv în biserica din Constanța.
Miercuri, cu prilejul prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, arhiepiscopul Tomisului va oficia la biserica ce-i poartă hramul, Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi.
Biserica „Sf. Gheorghe” din Constanța este cunoscută în rândul credincioșilor și datorită faptului că pictura este realizată de marele artist Nicolae Tonitza.
Sfântul Gheorghe s-a născut în secolul al III-lea, în părțile Nicomidiei, din părinți evlavioși. A fost atras în mod deosebit de mânuirea armelor, ajungând la treizeci de ani la rangul de tribun, apreciat fiind de împăratul Dioclețian pentru victoriile pe care le adusese în lupte. Dacă din punct de vedere profesional omul de arme avea o carieră bine conturată, la prigoana împotriva creștinilor comandată de împărat în anul 303, Sf. Gheorghe a renunțat la tot și și-a mărturisit credința în Dumnezeu în fața lui Dioclețian.
În cele câteva zile de la mărturisirea credinței până la nașterea în lumea celor drepți, Sfântul Gheorghe a făcut minuni, a îndurat cu stoicism multe chinuiri greu de imaginat. Toate acestea au dus la convertirea multor păgâni, printre care și împărăteasa Priscila, cea care a primit numele Alexandra la Botez, omorâtă și ea la porunca împăratului. Sfântul Gheorghe a fost ucis prin decapitare cu sabia, fiind sărbătorit de Biserică pe data de 23 aprilie.