Mobilizare impresionantă în Argeș pentru o alertă falsă: 150 de polițiști au căutat un bărbat care a anunțat că nu i se permite să plece dintr-un loc
Potrivit Poliției Argeș, un bărbat de 42 de ani a plecat de acasă, din Hârsești, în 27 septembrie și nu s-a mai întors acasă.
Bărbatul locuia singur, iar polițiștii au fost sesizați de mama acestuia.
Polițiștii au stabilit că bărbatul a mers în localitatea Ștefănești pentru a-și ridica salariul, iar apoi a cerut concediu medical și a dispărut.
Luni seara, acesta și-a sunat sora, alarmând-o că ar fi într-un loc necunoscut, de unde nu este lăsat să plece.
Bărbatul a fost căutat de 150 de polițiști, fiind scotocite albia pârâului Cotmeana, islazul și peste 50 de proprietăți. În cele din urmă, el a fost găsit în timp ce se ascundea în locuința unei femei de 47 de ani, cu care bărbatul avea o relație.
„Cel în cauză și-a justificat gestul invocând niște datorii financiare”, spun polițiștii argeșeni.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română- Biroul Operațiuni Speciale Pitești, iar în activități au fost angrenați și 20 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.