Mohammad Munaf, ghidul jurnaliștilor români răpiți în Irak, găsit și adus în România

„Autoritățile statului român au finalizat astăzi demersurile în cazul lui Mohammad Munaf, cetățean irakian și american, cu aducerea în țară a acestuia. Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, de Curtea de Apel București la 10 ani de închisoare, pentru acte de terorism împotriva unor cetățeni români, se află în prezent în custodia Poliției Române”, se arată într-un comunicat al Cotroceniului.

Mohamad Munaf, ghidul jurnaliștilor români răpiți în Irak, a fost condamnat, în aprilie 2008, de Curtea de Apel București, la zece ani de închisoare și la plata a câte două milioane de euro celor trei jurnaliști români răpiți în Irak.

Curtea de Apel București a mai decis ca Mohammad Munaf să plătească câte două milioane de euro cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre cei trei jurnaliști români răpiți în Irak: Ovidiu Ohanesian, Sorin Mișcoci și Marie-Jeanne Ion.

Totodată, Munaf mai trebuie să plătească încă o sută de mii de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, o mie de lei reprezentând onorariul pentru avocatul din oficiu de serviciile căruia a beneficiat.

În 17 octombrie 2005, omul de afaceri sirian Omar Hayssam și Mohammad Munaf – ghidul jurnaliștilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian – au fost trimiși în judecată. În iulie 2006, instanța a hotărât judecarea separată a celor doi, din cauza dificultăților apărute în procedura de citare a lui Munaf, dar și a stării de sănătate a lui Hayssam.

Condamnat la moarte la Bagdad, a scăpat după anularea sentinței

Reținut de Forțelele Coaliției Multinaționale din Irak, în complexul militar Camp Cropper, imediat după eliberarea jurnaliștilor, Munaf a fost condamnat la moarte de către Tribunalul penal central din Bagdad. Mohamad Munaf a fost condamnat, în 12 octombrie, alături de alte cinci persoane pe baza declarațiilor inculpaților, a mărturiilor reprezentantului Ambasadei Române, a unui agent secret și a altor martori și a rechizitoriului întocmit de Direcția de Crime Mari.

În hotărâre nu sunt alte probe menționate decât declarații, filmul răpirii fiind refăcut fără date stricte, fapta fiind localizată de anchetatori în „zona celor patru străzi în cartierul Al Yarmouk”, fără să fie menționate ora sau măcar momentul zilei.

Magistrații irakieni au stabilit că „operațiunea de răpire a fost planificată în România de către un mare om de afaceri siran, numitul Omar Hayssam, și urma să fie executată în Irak. Acesta din urmă l-a trimis pe fratele său Mahmud Omar în Irak pentru a fi intermediarul cu făptuitorii la executarea operațiunii și pentru sprijinul material.”

În decizie, instanța irakiană precizează că Mohammad Munaf și ceilalți inculpați și-au susținut nevinovăția. Însă, în închierea de ședință se menționează că fratele lui Munaf, Yousef, „a recunoscut în fața ofițerului de anchetă faptul că fratele lui, Mohammad Munaf, l-a contactat și i-a vorbit despre răpirea jurnaliștilor români deoarece el ar fi avut interese de pe urma acestei operațiuni”.

Munaf a fost judecat pentru terorism și la București, el fiind audiat, în 14 decembrie 2006, printr-un sistem video.

Mohammad Munaf a scăpat de spânzurătoare după ce judecătorii Curții de Casație din Irak au anulat sentința de condamnare la moarte prin spânzurătoare a acestuia, pe motiv că în dosar nu mai există probele pe baza cărora s-a dat, inițial, sentința.

Procesul din România

Dosarul în care omul de afaceri Omar Hayssam și Mohammad Munaf au fost trimiși în judecată de procurorii instanței supreme, pentru implicare în răpirea jurnaliștilor, a fost soluționat de Curtea de Apel București. Cei doi sunt acuzați de inițiere, constituire și sprijinirea unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, precum și de complicitate la săvârșirea infracțiunii de act de terorism.

Potrivit rechizitoriului în baza căruia dosarul răpirii a fost trimis la instanță, Omar Hayssam a intenționat inițial să organizeze răpirea unor senatori și deputați români – printre care senatorul Ion Vasile (tatăl jurnalistei Marie Jeanne Ion), cu care era în relații destul de apropriate – sau a unor oameni de afaceri influenți.

Aceștia urmau a fi invitați în Irak de către oficiali din această țară pentru a discuta despre recuperarea de către România a datoriei de la Irak și răpiți de Ibrahim Al Giuburi (cumnatul lui Mohammad Munaf) sau de membri ai tribului Kubeisi, implicați și în alte acțiuni de răpire. Potrivit actului de acuzare, Hayssam urma să fie contactat de răpitori, care trebuia să-i ceară o răscumpărare de un milion de dolari pentru fiecare răpit. Eliberarea urma să fie condiționată de deplasarea lui Hayssam la Bagdad pentru a negocia personal totul și de plata banilor ceruți pentru eliberare.

Potrivit rechizitoriului, ideea răpirii unor jurnaliști i-a venit lui Hayssam în ianuarie 2005, după ce a urmărit la Al-Jazeera cazul jurnalistei Giulliana Sgrena. În rechizitoriu este citat un martor – angajat în cadrul uneia din firmele lui Hayssam – căruia i s-a spus că sirianul este mai agitat din cauza problemelor juridice pe care le are, dar că acestea se vor rezova în cel mai scurt timp deoarece inculpatul se pregătea să întreprindă pentru România o acțiune similară cu cea din Yemen când au fost eliberați marinarii români.

Procurorii au mai stabilit că, pentru reușita planului și pentru a obține credibilitate, Omar Hayssam avea chiar intenția să se automutileze, făcându-și o rană la gât cu un cuțit ori chiar tragându-și un foc de armă într-o zonă mai puțin vitală a corpului, ca lumea să creadă că s-a expus la un pericol real pentru a salva viața ostaticilor.

Hayssam spera că, printr-un astfel de act de eroism, va obține recunoștința autorităților, în special a Președinției. Totodată, sirianul considera că, invocând și contribuția sa în eliberarea marinarilor ostatici în Yemen și beneficiile pe plan politic și economic ale implicării sale în această acțiune, își va dezvolta relațiile politice și de afaceri.

Potrivit rechizitoriului, Hayssam mai urmărea ca autoritățile judiciare române să îi deblocheze conturile pentru ca să poată plăti sumele pretinse ca răscumpărare, iar el să transfere în străinătate două milioane de dolari (bani din afacerile sale, pe care vroia să le înstrăineze de urgență). Pentru ca autoritățile române să le piardă urma, banii urmau să fie depuși în mai multe conturi deschise la bănci de pe teritoriile mai multor state.

Problemele judiciare ale lui Hayssam s-au accentuat în ianuarie 2005, sirianul așteptându-se să fie arestat, el știind că telefoanele îi erau interceptate. Hayssam era îngrijorat pentru că nu reușise să obțină punerea sa sub interdicție pe motiv de alienație și debilitate mintală, cu desemnarea unui curator (demers început după ce perchezițiile făcute la firmele sale, în noiembrie 2004, au relevat încălcări ale legii, sirianul fiind bănuit de evaziune fiscală și spălare de bani). Dacă ar fi fost declarat iresponsabil, Hayssam ar fi scăpat de caracterul penal al faptelor pentru care era cercetat și, implicit, de trimiterea în judecată.

Potrivit rechizitoriului, Hayssam ar fi insistat ca Munaf să rezolve în Irak problema răpirii unor jurnaliști români. Munaf ar fi refuzat implicarea în răpire, pe motiv că fratele său Youssef a fost împușcat în Irak și că operațiunea este deosebit de riscantă. În aceste condiții, Hayssam l-ar fi amenințat cu atragerea lui într-o anchetă penală, dar și cu moartea.

Munaf susține că l-a crezut capabil pe Hayssam de așa ceva, având în vedere antecendentele sale: la începutul anilor 1990, sirianul ar fi contactat o grupare teroristă cecenă pentru a asasina un funcționar al Ambasadei Siriei, care l-ar fi amenințat că va divulga autorităților că deține un pașaport fals, folosit pentru deplasări în Ungaria. În plus, Munaf a susținut că știa că o persoană care l-a înșelat pe Hayssam cu o sumă de bani ar fi fost sechestrată în casa acestuia și după ce ar fi fost bătută ar fi fost forțată să recunoască fapta.

În aceste condiții, Munaf ar fi fost de acord cu planul răpirii, în condițile în care ziariștii ar fi urmat să fie sechestrați doar pentru două -trei zile, cât ar fi durat să fie achitată „răscumpărarea”. Totodată, potrivit planului, ostaticilor trebuia să li se asigure apă minerală, cafea și posibilitatea de a face duș, se arată în rechizitoriu.

Munaf a fost cel care a obținut viza de Iordania, în 21 martie, iar a doua zi pe cea pentru Irak, fiind sprijinit în demersul său – potrivit rechizitoriului – de ambasadorul Palestinei la București, Fuad Bital, ajutat la rândul lui, de ambasadorul Iordaniei.

Referitor la partea financiară, potrivit rechizitoriului, Mohammad Munaf, Omar Hayssam și Ibrahim Al Giuburi au stabilit ca operațiunea de răpire să coste 30.000 de dolari. Totodată, Omar Hayssam ar fi stabilit ca suma pe care răpitorii urmau să o ceară ca răscumpărare să fie inițial de patru milioane de dolari, pentru ca, în urma unor așa-zise negocieri, să scadă până la două milioane de dolari.

Totuși, suma reală pe care Hayssam ar fi trebuit să o plătească grupării de răpitori ar fi urmat să se ridice la doar 200.000 de dolari, diferența de până la patru milioane urmând să fie depuși în străinătate în diferite conturi, conform rechizitoriului.

În 28 martie, Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian au fost răpiți la Bagdad, din apropierea hotelului în care erau cazați. Jurnaliștii au stat sechestrați 55 de zile în Irak, acțiunea de răpire a lor fiind pusă la cale de cei doi arabi, susțin anchetatorii români.

La scurt timp după eliberarea jurnaliștilor români, Ministerul Public susținea că, din audierea preliminară a suspecților reținuți la Bagdad, a rezultat că întreaga operațiune de răpire a jurnaliștilor a fost inițiată, înființată și coordonată de către Hayssam și Munaf. Totodată, din declarațiile date – în calitate de martor – de persoanele reținute în Bagdad a rezultat că răpirea ar fi fost planificată în România, preciza Ministerul Public.

În acest caz au fost audiați până acum cei trei jurnaliști, precum și alte persoane, printre care tatăl jurnalistei – senatorul Vasile Ioan, dar și jurnalistul Petre Mihai Băcanu – șef al lui Ovidiu Ohanesian la momentul răpirii.