Prima pagină » Știri » Moise Guran îl atacă din nou pe Stelian Tănase: „Regele e gol! Să vedeți cum a ajuns gol ultimul rege al TVR…”

Moise Guran îl atacă din nou pe Stelian Tănase: „Regele e gol! Să vedeți cum a ajuns gol ultimul rege al TVR…”

Moise Guran îl atacă din nou pe Stelian Tănase, șeful TVR, după ce a anunțat că a suspendat unilateral contractul cu televiziunea publică. Mai mult, Guran a publicat contractul semnat cu TVR pentru emisiunea sa economică.

„Am cerut demisia președintelui TVR pentru că a adus instituția în această situație, nu pentru că vrea să scape de mine. E normal să vrea să scape de mine și tocmai l-am informat prin articolul precedent că am scăpat eu de el. Am dat detaliile contractului dintre Biziday și TVR pentru a arăta cum se pot face emisiuni de calitate prin externalizarea costurilor și cu încasări mari. TVR nu a încasat 39 de mii de euro, a încasat peste 200 de mii de euro și asta vânzând publicitatea pe emisiune foarte prost, la tarife dubioase”, a scris Moise Guran pe blogul său, biziday.ro.

Guran spune că managementul TVR este „căzut din lună” și Stelian Tănase nu se pricepe să conducă instituția amintită. „Eu îi spuneam să prioritizeze banii din taxă către știri, sport și cultură, el îmi spunea la ce cărți mai lucrează. O poezie de om! Simpatic, nimic de zis, fascinant, poate, atunci când nu ține morțiș să epateze, cu simțul umorului uneori… chiar voluntar”, a scris Moise Guran.

„Ăsta e Stelian Tănase, probabil ultimul rege al TVR, așa cum îl știm azi. Un om care s-a luat pe sine atât de mult în serios, până azi când vai, trebuie cu toții să constatăm că regele e gol… Și Cascadorii Râsului devine o serie melodramatică…”, a mai scris Guran.

De asemenea, prezentatorul Biziday nu a ezitat să critice ultimele măsuri ale lui Stelian Tănase, care a dat afară mai mulți oameni de la Direcția Știri și Departamentul Emisiuni și Știri Sportive.

„Ultimii care chiar muncesc la foc continuu în televiziunea aia, cei de la Știri și de la Sport, sunt restructurați? Deci ce a înțeles domnul Tănase că trebuie să facă cu banii din taxă, dacă restructurează știrile, sportul iar culturalul îl trece în HD fără a avea nici producții HD nici bani pentru ele? Și cum își imaginează dl Tănase că cineva, de la Fisc sau de la Guvern îi va ridica poprirea pe conturi pentru niște creanțe aflate aproape de termenul de prescripție? Cine va risca să se ducă la pușcărie pentru ca să aibă Stelian Tănase 120 de milioane de euro cu care să facă comicării financiare?”.

„Deci, domnule Tănase, mai zic o dată (ultima, după care mă opresc, că nu vreau să las impresia unui război personal) poate după întânirea cu cei de la ANAF vă prezentați totuși demisia, asumându-vă astfel înfiorătorul eșec și lăsând o șansă pentru evitarea opririi emisiei TVR. Nu vă imaginați cât rău ar însemna asta …”, a conchis Guran.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și