Moisescu, Costescu și Brad, cercetați în libertate, sub control judiciar, alături de Andrei Chiliman
Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, și Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Andrei Chiliman, sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de influență, iar Chiliman și consilierul local din Sectorul 1 Ion Brad, de constituirea a unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență.
Procurorii DNA i-au reținut pe cei patru și au cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție arestarea lor preventivă, propunerea fiind respinsă, vineri noapte, de instanță, care a dispus măsura controlului judiciar.
În perioada în care se vor afla sub control judiciar, Chiliman, Moisescu, Costescu și Brad au interdicție să părăsească țara fără încuviințarea procurorilor și sunt obligați să se prezinte la poliție în zilele care vor fi stabilite prin programul de supraveghere, dar și la procurori și în fața instanței, ori de câte ori sunt chemați, precum și să anunțe dacă își schimbă locuințele.
Decizia de arestare preventivă poate fi contestată tot la instanța supremă, care va decide definitiv dacă aceștia vor rămâne sub control judiciar, vor fi arestați preventiv sau plasați în arest la domiciliu.
Andrei Chiliman a plecat de la instanța supremă înainte de pronunțarea deciziei, în condițiile în care îi expirase ordonanța de reținere pentru 24 de ore. În urma deciziei instanței vor fi puși în libertate și ceilalți inculpați, după ce vor trece cele 24 de ore de la momentul reținerii lor.
Anchetatorii susțin că Vlad Moisescu ar fi constituit un grup infracțional încă din 2004, din care au făcut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman și Ion Brad, urmărind „comiterea unor fapte de corupție care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10 și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare de la agenții economici favorizați în câștigarea procedurilor de achiziție publică și pe parcursul derulării contractelor încheiate cu Primăria Sectorului 1”.
Potrivit unor documente ale anchetatorilor, obținute de MEDIAFAX, Vlad Moisescu ar fi fost creierul acestui mod de operare, iar Ioana Costescu, care îi respecta cu strictețe „ordinele”, le impunea funcționarilor Primăriei Sectorului 1 și controla modul în care aceștia le execută, motiv pentru care „toți funcționarii primăriei o știau de frică”. Totodată, Ioana Costescu ar fi reprezentat interfața lui Moisescu în relațiile cu reprezentanții firmelor care aveau contracte cu Primăria și care trebuiau să remită cei 10-15% ceruți din banii încasați din contractele atribuite ilegal.
Anchetatorii explică și modul de operare al grupării, arătând că principalii acționari sau reprezentanți ai firmelor importante erau contactați personal de Moisescu și de Costescu, care le pretindeau colaborarea cu primarul Chiliman și cu directorii serviciilor de investiții și achiziții, respectiv Robert Grigorescu, Eugen Milea, Bogdan Pițigoi, Răzvan Munteanu, Ciprian Ghioacă și o altă persoană, decedată între timp, spunând că trebuie să plătească acel „comision” impus de aceștia.
În cazul în care o firmă ar fi refuzat să plătească mita, respectiv „comisionul” impus de gruparea lui Moisescu, respectiva firmă nu ar mai fi câștigat niciodată vreo procedură de achiziție publică în Sectorul 1. Mai mult, în anumite cazuri s-ar fi ajuns și la amenințări la adresa reprezentanților firmelor care ar fi refuzat să „cotizeze”, se arată în documentele anchetatorilor.
Banii primiți de la reprezentanții firmelor cărora li se atribuiau preferențial contractele ar fi fost împărțiți, 30% ajungând la primarul Chiliman, câte 15% la Moisescu, Costescu și Brad, 10% la PNL Sector 1, iar diferența de 15% ar fi fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.
Procurorii DNA au precizat, în documentele citate, că grupul infracțional ar fi obținut de la reprezentanții firmelor Romair Consulting și Straco, care au primit contracte privind reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Sectorul 1, dar și lucrări de asfaltare a unor străzi, sumele de 300.000 de lei, respectiv 38.481.488 de lei, reprezentând un procent de 10% din plățile făcute de Primăria Sectorului 1, în baza contractelor încheiate.
Plata „comisionului” se făcea foarte discret, de regulă fiind acceptate doar predările de bani în numerar, în locurile stabilite de către Vlad Moisescu, printre care ar fi fost și sediul PNL Sector 1 din Bulevardul Bălcescu, banii fiind preluați direct de Moisescu, susțin anchetatorii.
Potrivit documentelor procurorilor, Vlad Moisescu ar fi solicitat, în cazul firmei Romprest, ca parte din procentul de 10-15% stabilit pentru încheierea contractului să fie plătită prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate către B1 TV și România TV.
„Această protecție consta în faptul că nu apărea nimic negativ despre ei în mass-media, iar dacă în mod întâmplător ar fi apărut ceva, aceștia ar fi avut capacitatea să oprească, speculând relația contractuală”, arată anchetatorii.
De altfel, această metodă era folosită în cazul mai multor firme care voiau să încheie contracte cu Primăria Sectorului 1, astfel că o parte din „comisionul” cerut de Vlad Moisescu pentru contracte era dată prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate, care erau încheiate, la solicitarea lui Moisescu, cu firma lui Sebastian Ghiță, în care funcționează postul România TV.
Vlad Moisescu era coordonatortul grupul infracțional și se ocupa de solicitarea și încasarea comisioanelor, invocând influența pe care o are asupra persoanelor cu funcții decizionale din cadrul Primăriei Sectorului 1 și dispunea cu privire la modalitatea gestionării banilor primiți ilegal. „Vlad Moisescu este o persoană foarte influentă în interiorul PNL și se bucură de sprijinul conducerii partidului și al multor persoane cu funcții importante în instituții de stat. El este persoana care are ultimul cuvânt, inclusiv în ceea ce privește activitatea derulată la nivelul Primăriei Sectorului 1 București, iar acest lucru este cunoscut de toată lumea”, au mai arătat procurorii.
Ion Brad era persoana de încredere a lui Vlad Moisescu și cel care, la indicațiile acestuia, gestiona banii primiți ilegal, el fiind trezorier al PNL Sector 1.
Ioana Costescu avea, împreună cu Ion Brad, rolul de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar primarul Andrei Chiliman garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și ulterior, pe parcursul derulării acestora și plata comisioanelor, au mai arătat anchetatorii.
Andrei Chiliman, membru al PNL, este primar al Sectorului 1 București din iunie 2004, fiind la al treilea mandat. El a fost și deputat de București timp de două legislaturi: 1996-2000 și 2000-2004.
Chiliman și ceilalți trei inculpați sunt cercetați în dosarul în care sunt acuzați, printre alții, Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, deputatul Sebastian Ghiță, deputatul PSD Vlad Cosma, tatăl acestuia, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, și directorul de producție al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman.
Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiță, Vlad și Mircea Cosma au sprijinit grupul infracțional din care făcea parte Iulian Herțanu ca să acceseze și să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a rețelei de canalizare din orașul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.