Moment emoționant la urne. O româncă din Slatina a cântat „Acasă-i România” înainte să voteze la o secție din Spania – VIDEO

Publicat: 23 11. 2019, 21:34

Femeia se numește Larissa Elena Cotorogea, iar soțul ei Victor Cotorogea a postat pe rețeaua de socializare un videoclip în timp ce aceasta cântă piesa „Acasă-i România”.

„Și am votat cu cântec !!!!”, a scris Victor Cotorogea, pe contul de Facebook, unde a atașat și filmulețul respectiv

 

 

Sâmbătă, până la ora 20.00, un număr de 326.224 de români au votat în străinătate, iar 17.503 sunt votanți prin corespondență, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. În total sunt peste 340.000 de alegători care au votat peste hotare, potrivit datelor furnizate de BEC. Comparativ, la aceeași oră, la primul tur au fost 245.395 de alegători la urne în Diaspora.

Până la ora 20.00, în Spania votaseră 46.400 de români, fiind a patra țară clasată ca prezență la vot. Pe primul loc este Italia cu 64.624 de alegători la urne, urmată de Marea Britanie cu 58.717 și Germania cu 53.030 de români care au votat.