MOMENT ISTORIC: Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume – 10 PetaWatts
This browser does not support the video element.
„Este o zi mare pentru noi, o zi foarte importantă, comunicăm rezultatele ultimelor teste de putere ale sistemului laser de la Măgurele, pot spune că s-a atins o putere mai mult decât am visat noi – 10.88 PetaWatts, pentru cei care nu au noțiune de multipli și submultipli, sunt 10 milioane de miliarde de wați, a zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ concentrată într-o rază de lumină. De aici și marea realizare tehnică și științifică, care constituie o premieră mondială. Cu ajutorul acestui laser, putem să creăm fenomene noi, să urmărim comportarea materiei în condiții extreme, condiții care până acum nu au fost pe Pământ, probabil că în Univers există și încercăm astfel să deslușim unele dintre tainele Universului”, a declarat Nicolae Zamfir, directorul proiectului Laserului de la Măgurele.
Componenta românească a Proiectului ELI este axată pe domeniul fizicii nucleare (ELI-NP) și se construiește la Măgurele, în cadrul Institutului pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH).
„Vreau să felicit echipa de la Măgurele, zeii și-au făcut datoria, mai rămâne ca noi, oamenii de rând, să fim în stare să beneficiem de ceea ce ne dau ei. Ține doar de noi. Ceea ce se întâmplă aici nu este un eveniment important pentru România, nu pentru Europa, ci, după părerea mea, este un eveniment foarte important pentru omenire. În 2013, l-am întrebat pe domnul academician Zmafir ce se întâmplă aici. Ce se întâmplă aici ne plasează la frontiera cunoașterii. Mâine poate să fie cu totul și cu totul altfel”, a declarat Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov.
„Avem toate motivele să ne mândrim cu faptul că oamenii de știință români, alături de specialiști de talie internațională au reușit construirea celui mai puternic laser din lume. Beneficiile implementării proiectului Extreme Light Infrastructure sunt multiple. Specialiștii au făcut un pas uriaș în căutarea unor răspunsuri practice în domenii importante precum înlocuirea tehnologiilor costisitoare în domeniul energiei sau cercetarea unor metode revoluționare în domeniul medical. Felicit echipa de cercetători de la ELI-NP și îi asigur de întreaga susținere a Guvernului”, a transmis premierul Viorica Dăncilă.
Sistemul, a cărui instalare în clădirea ELI-NP a început în septembrie 2016, s-a aflat în procedura de testare finală, atingându-se, în acest moment, puterea propusă de 10 PW, cea mai mare putere din lume.
Denumit pe scurt „Laserul de la Măgurele”, ELI-NP este format din două componente: prima este formată din două lasere de mare putere (două brațe a câte 10 petawați fiecare, 10 petawați însemnând 10% din puterea Soarelui), și un generator de radiații gamma cu caracteristici performante.
Ideea de ELI-NP ( Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) s-a născut în 2005, la inițiativa comunității europene a cercetătorilor laseriști și în principal a cercetătorului francez Gérard Mourou. În perioada 2009-2010 au fost analizate propunerile de proiecte la nivelul Comisiei Europene, fiind vorba de 40 de laboratoare din 13 țări. Câștigătorii au fost România, Republica Cehă și Ungaria.
Proiectul din România costă 293 de milioane de euro fără TVA (356 milioane cu TVA), o parte din bani fiind alocați de Comisia Europeană și restul din bugetul guvernului român.