Momente de coșmar pentru o șoferiță de 65 de ani: Femeia s-a răsturnat cu mașina și a ajuns în curtea unui localnic din Sinaia. VIDEO

Publicat: 24 10. 2017, 17:38
Actualizat: 24 10. 2017, 23:23

This browser does not support the video element.

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că pompieri au fost solicitați să intervină pentru descarcerarea șoferiței care s-a răsturnat cu mașina.

„Mașina a căzut într-o curte, la o diferență de nivel de aproximativ 25 metri. Femeia este conștientă, cooperează, are 65 de ani. A suferit un traumatism cranio-cerebral”, a declarat Vasiloae.

Potrivit Poliției Prahova, accidentul s-a petrecut la ieșirea din Sinaia spre Bușteni, pe bulevardul Ferdinand.

„La Sinaia, pe bulevardul Ferdinard, s-a produs un accident rutier. Un autoturism a părăsit carosabilul și a căzut într-o curte, la o diferență de nivel de aproximativ 20 de metri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Raluca Brezeanu.

Aceasta a precizat că accidentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza vitezei neadaptate. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.