Momente de coșmar pentru trei oameni din Pahova: o mașină a intrat peste ei în curtea casei. Victimele, la spital. Șoferul a fugit de la fața locului
Purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat în curtea unei case din localitatea Șotrile, unde a lovit trei persoane.
„Din primele cercetări, șoferul de 30 de ani a pierdut controlul volanului în timp ce cobora o pantă și a intrat într-o curte unde a lovit trei persoane”, a declarat Brezeanu.
După accident, șoferul a fugit, fiind găsit la puțin timp de la producerea evenimentului rutier acasă la socrii săi.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Adrian Radu, a declarat că în urma accidentului cele trei persoane care se aflau în curte, între care un copil de 8 ani, au fost rănite, fiind transportate la spital cu traumatisme.