Momente emoționante pentru jandarmi înainte de plecarea în misiunea din Afganistan: Am lacrimi în ochi, e încununarea unei munci / 16 jandarmi participă la misiune – FOTO / VIDEO
Pentru o perioadă de 6 luni, cel de-al 12-lea contingent de jandarmi români va pleca în misiune în Afganistan. Contingentul este format din 6 ofițeri și 10 subofițeri care provin din mai multe unități teritoriale, iar militarii români au misiunea de a oferi instruire, consiliere și asistență pentru forțele de securitate și instituțiile afgane.
Pentru participarea la misiune, jandarmii au parcurs mai multe probe de verificare a cunoștințelor, competențelor lingvistice în limba engleză, examenul psihologic și examenul medical, informează Jandarmeria.
12 din cei 16 jandarmi care urmează să plece se află la prima misiune.
„Avem drapelul și îl ducem acolo cu tot sufletul în teatrul de operații. Mergem să împărtășim cunoștințele noastre celor de acolo și ne rugăm la bunul Dumnezeu să ne întoarcem cu bine și sigur o vom face. Amândoi copiii reprezintă simbolul meu, sufletul meu și îl voi purta acolo cu mine. Eu am discutat deja cu ei, sunt cuminței învață foarte bine și vor merge tot așa înainte”, a declarat plutonier major Ionuț Andrei Traicu.
„Este foarte greu, am lacrimi în ochi, sper să fie bine. Este încununarea unei munci, de 7-8 ani mi-am dorit. Este prima oară și, dacă va uitați, e drapelul sus – asta înseamnă că misiunea se poate desfășura. E emoționant. Sper să fie bine să ne întoarcem cu bine. Șase luni voi sta într-o misiune de educare a forțelor afgane. Eu mă voi ocupa cu protecția consilierilor pe care noi îi avem în zona respectivă. (…) Celor de acasă le urez să aibă răbdare, nici Roma nu s-a clădit după o noapte. Răbdare că ne vom întoarce cu bine”, a spus plutonierul Vasile Viorel.
„Am un băiețel de 9 ani. Deocamdată, la 9 ani, nu știu cât de multe înțelege. Sunt convins că o să depășească momentul acesta chiar dacă o să îi fie și lui greu”, a spus Vlad Danciu.
Șeful Jandarmeriei Române a precizat că instituția s-a transformat din „primitor de expertiză, în furnizor de expertiză”.
„Participarea jandarmilor români la misiune specifice în Afganistan a debutat în anul 2011, iar rezultatele obține au determinat organismele internaționale să solicite României participarea cu forțe specializate la misiuni de pregătire și consiliere a forțelor de securitate, solicitări care ne onorează, dar ne și obligă. Putem observa astfel cum de-a lungul anilor, Jandarmeria Română revine la rosturile sale firești în noul context de securitate europeană și euroatlantică în marea familie a structurilor de poliție cu statut militar, transformându-se din primitor de expertiză, în furnizor de expertiză, contribuind activ la stabilizarea unor teritorii din punct de vedere al siguranței, ordinii și liniștii publice”, a spus șeful Jandarmeriei Române, Constantin Florea.
Adrian Florescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, a luat parte la ceremonie, în locul ministrului Mihai Fifor.
Până în prezent, Jandarmeria Română a dislocat 12 contingente pe timpul misiunii NATO. Concomitent, Jandarmeria participă la 9 misiuni sub egida UE, ONU și OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa).