Mona Muscă ar putea reveni în viața politică după introducerea votului uninominal

Mona Muscă ar putea reveni în viața politică după introducerea votului uninominal
Mona Muscă ar putea reveni în viața politică după introducerea votului uninominal, când va fi validată nu de politicieni, ci de cetățeni, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Național al Reprezentanților PLD, Valeriu Stoica.
Publicat: 15/02/2012, 10:59
Actualizat: 06/05/2012, 20:14


Mona Muscă ar putea reveni în viața politică după introducerea votului uninominal, când va fi validată nu de politicieni, ci de cetățeni, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Național al Reprezentanților PLD, Valeriu Stoica, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Mona Muscă ar prefera să revină în politică în momentul în care votul uninominal va fi adoptat. Pentru că ea dorește o validare nu din partea PLD, a unor oameni politici, ci o validare din partea cetățenilor României. Cred că acest pas va putea fi făcut când votul uninominal va fi adoptat, a afirmat Stoica, într-o conferință de presă la Cluj.

El a spus că susține revenirea Monei Muscă în politică pentru că aceasta a plătit și a fost sancționată pentru ceea ce a făcut.

„Chiar dacă a greșit, sancțiunea este chiar supradimensionată, a fost supusă unui linșaj public și mediatic. Și-a dat demisia din Parlament și din PLD. A plătit cu vârf și îndesat pentru ce a făcut, a spus Stoica.

Liderul PLD crede că alți politicieni, cum ar fi Ion Iliescu, Vadim Tudor, Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase, au făcut mult mai mult rău decât Mona Muscă și nu au plătit aproape deloc.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...