Mona Pivniceru: „Dacă domnul Morar candidează, va ajunge pe lista scurtă și voi medita. Vreau însă să aduc un suflu nou”

Publicat: 12 03. 2013, 22:59
Actualizat: 03 05. 2015, 00:06

Mona Pivniceru a declarat într-un interviu la Antena 3 că își dorește să plece la Curtea Constituțională.”Este adevărat că plec la Curtea Constituțională. Este vocația de judecător care mă cheamă la CCR. Am încercat ceva în administrație. Mă atrage spre matca firească acestă poziție la Curtea Constituțională”, a declarat Mona Pivniceru. Ministrul Justiției a confirmat și că președintele Băsescu i-a sugerat să îl numească procuror general pe Daniel Morar. 

Ministrul Justiției a confirmat că își dorește să plece de la Ministerul Justiției pentru un post de judecător la Curtea Constituțională. „Este adevărat că plec la Curtea Constituțională. Este vocația de judecător. Am încercat ceva în administrație. Mă atrage spre matca firească acestă poziție la Curtea Constituțională”, a declarat Pivniceru. Întrebată care ar fi condiția să rămână la MJ, Pivniceru a declarat că ar rămâne la minister dacă ar putea să numească procurorul general și procurorul șef al DNA. „Aș rămâne la minister dacă aș reuși să numesc procurorii și să organizăm codurile. Aș vrea să reușesc să facem o organizare a sistemului judiciar”, a precizat Mona Pivniceru. Mona Pivniceru a refuzat să răspundă dacă a acceptat numirea la Ministerul Justiției cu promisiunea că va fi susținută la Curtea Constituțională.

Ministrul Justiției a declarat că președintele Traian Băsescu i-a sugerat să îl numească pe Daniel Morar la șefia Parchetului General. „E adevărat că președintele a sugerat numirea domnului Morar la Parchetul General. Era vorba de o procedură directă de numire”, a declarat Pivniceru. Ministrul a precizat că, dacă Daniel Morar se va înscrie în procedura de numire a procurorului general, îl va nominaliza pe lista scurtă, dar a lăsat să se înțeleagă că nu îl va numi procuror general.  „Domnul Morar este liber să candideze, va ajunge pe lista scurtă și voi medita. Nu putem identifica o instituție cu un om. Am văzut un corp profesional de procurori în teritoriu. Aș vrea să aduc un suflu noi. Și doamna Kovesi este liberă să candideze și mențin cele zise mai sus”, a menționat Pivniceru. Ministrul a realizat și portretul robot al candidatului ideal pentru funcția de procuror general. „În primul rând o pregătire profesională peste medie. Trebuie să fie un om echilibrat, să aibe rezistență la stres. Acestea sunt condiții minimale. Aș vrea să aibe acea sclipire a omului”, a menționat Mona Pivniceru

Cele mai importante declarații ale Monei Pivniceru:

– Situația MCV a fost discutată cu doamna comisar Reding. Dumneaei  a cerut impunerea unor criterii clare. Eu i-am explicat că în ficare an la MCV s-au adăugat noi și noi elemente.
 
– Noi nu avem indicatori concreți pentru realizarea condiționalităților din MCV. Aceste condiționalități, spune Comisia că trebuie să se termine când sistemul judiciar va funcționa la standarde europene, dar nu știm ce înseamnă asta în opinia Comisiei Europene. 
 
– Spre exemplu, a fost vorba despre practica unitară. Noi ar trebui să publicăm 2 milioane de hotărâri judecătorești. Nu avem infrastructură. Ar costa cam 2 milioane de euro pentru asta. În opinia mea este o inepție să publici toate hotărârile. Cred că mai important ar fi să publicăm hotărârile importante. 
 
– Eu am spus că nu mă dernajează acest MCV, dar vedem că nu avem un referențial clar. Doamna comisar Viviane Reding a spus că vor fi elaborate criterii clare. 
 
– Doamna Reding nu a dorit să discutăm despre nominalizările la DNA și Parchetul General, dar a spus că trebuie să fie o procedură transparentă. 
 
– Nu este o problemă că avem interimat la Parchetul General și alte state au avut interimat pe o lungă durată. Intrarea în Schengen nu are nici o legătură cu raportul pe Justiție. Mecanismul Schengen nu are legătură cu Ministerul Justiției. 
 
– E adevărat că președintele a sugerat numirea domnului Morar la Parchetul General. Era vorba de o procedură directă de numire. 
 
– După 2 aprilie, mandatul domnului Morar expiră și va maerge la locul de muncă și interimar va veni doamna procuror Scutea. Nici domnul procuror Morar nu a devenit procuror general, ci conduce din poziția anterioară. 
 
– Nu vreau să mă pronunț pe numirea domnului Călin Nistor. Eu sper să termin procedura. Eu am vorbit în țară cu zeci și zeci de procurori. Am rugat colegii din parchete să se înscrie. Comisia nu mi-a reproșat nimic pe transparență. Am discutat și cu CSM și sper să închidem numirile la Parchetul General și DNA. 
 
– Mona Pivniceru a refuzat să răspundă dacă a acceptat numirea la Ministerul Justiției cu promisiunea că va fi susținută la Curtea Constituțională. 
 
– Administrația la Ministerul Justiției este foarte grea și este o activitate foarte complexă. Am pus bazele unui sistem judiciar și încet, încet lucrurile vor intra în matca lor. 
 
– Probabil că judecătorii care m-au susținut se simt triști, dar eu le-am lăsat cadou codul de organizare judiciară. 
 
– Nici un judecător și niciun procuror nu a dat vreo soluție sub presiune politică. 
 
– Eu nu m-am amestecat în discuțiile din CSM și bine am făcut. Eu cred că corpul de judecători își va găsi calea. Eu văd că deja se întâmplă asta. 
 
– Ar putea să mă determine să rămân ministru al Justiției un complex de factori. Sistemul judiciar și-a pierdut busola la nivel public dar la nivel faptic nu și-a pierdut busola.
 
– Constituțional nu este ilegal ca CSM să fie condus de un procuror. Nu este ilegal. Procurorii care sunt parte a puterii judecătorești nu sunt puterea judecătorească pe deplin. La CSM era normal să fie președinte un judecător. Dar a fost un vot democratic la CSM. 
 
– Domnul Morar este liber să candideze, va ajunge pe lista scurtă și voi medita. Nu putem identifica o instituție cu un om. Am văzut un corp profesional de procurori în teritoriu. Aș vrea să aduc un suflu noi. 
 
– Și doamna Kovesi este liberă să candideze și mențin cele zise mai sus. 
 
– Despre protretul robot al prcurorul general: În primul rând o pregătire profesională peste medie. Trebuie să fi un om echilibrat, să aibe rezistență la stres. Acestea sunt condiții minimale. Aș vrea să aibe acea sclipire a omului. 
 
– Mă dernajează lipsa de normalitate din CSM. Nici în guvern nu e liniște și acolo fiecare vrea avize. E o viermuială care mă obosește. 
 
– Aș rămâne la minister dacă aș reuși să numesc procurorii și să organizăm codurile. Aș vrea să reușesc să facem o organizare a sistemului judiciar. 
 
– Mă deranjează să răspund  la presa vremii. Multe au fost lucruri inventate. 
 
– Mâine publicăm raportul MJ și am constat că am realizat multe lucruri. Am avizat multe acte. Au intrat 600 de judecători noi în sistem.