Monica Iacob Ridzi a ajuns la Spitalul Penitenciar Jilava, după 24 de ore
Ridzi a plecat de la Cluj, luni seară, fiind transferată în baza unei solicitări personale de internare în spital, ea motivând că suferă de mai multe boli și că se simte rău.
Începând de miercuri, ea va fi supusă investigațiilor medicale solicitate, potrivit surselor citate.
„Monica Iacob Ridzi a fost transferată nu în baza unei decizii a instanței, ci în baza unei solicitări personale de internare în spital, motivând că suferă de mai multe boli și că se simte rău. (…) Va fi consultată, i se va aplica tratamentul de care are nevoie, iar dacă medicii vor decide, cel mai probabil, va fi adusă înapoi la secția exterioară a Penitenciarului Gherla”, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul penitenciarului clujean.
Fostul ministru Monica Iacob Ridzi a cerut Penitenciarului Gherla stabilirea unui regim semideschis de executare a pedepsei, invocând faptul că suferă de numeroase afecțiuni medicale, printre care trombofilie și leuconeutropenie.
„Singura modalitate prin care pot evita formarea de cheaguri în venele profunde ale membrelor inferioare este să mă plimb cel mult la două ore, aspect imposibil într-un regim închis de executare a pedepsei”, a explicat fostul ministru.
Tiberiu Iacob Ridzi, care și-a vizitat soția, duminică, la penitenciar, spunea că starea de sănătate a acesteia s-a agravat și că nu îi poate fi administrat în penitenciar tratamentul de care are nevoie.
Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, de către instanța supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Poliția Județeană Cluj, fiind încarcerată la secția exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, unde va sta în perioada de carantină.
În același dosar, fosta consilieră a Monicăi Iacob Ridzi, Ioana Vârsta, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, tot pentru abuz în serviciu, iar George Răzvan Nica Udangiu, asociat și administrator la SC Artisan Consulting SRL și SC Compania de Publicitate Mark SRL, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare și doi ani interzicerea unor drepturi. De asemenea, Paul Diaconu, fost director al Direcției Generale Economice și Resurse Umane din Ministerul Tineretului și Sportului, în perioada martie-septembrie 2009, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, după ce judecătorii au constatat că acesta și-a plătit partea de prejudiciu. La fondul dosarului, Diaconu primise o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare cu executare.
Pedepse cu suspendare au primit și alți șase foști angajați ai Ministerului, aceștia rămânând cu condamnările dispuse la judecarea în fond a cauzei.
Potrivit DNA, în perioada 17 martie – 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi , în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel național dedicate Zilei Naționale a Tineretului și externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.
În acest scop a fost alocată firmelor Artisan Consulting SRL și Compania de Publicitate Mark SRL suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată și aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului și Sportului a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locuri din București, Costinești și 39 reședințe de județ, în care cunoștea că structurile proprii ale ministerului ori alte entități publice sau private vor desfășura manifestări de acest gen, potrivit procurorilor.
De asemenea, procurorii o acuză pe Ridzi că, ulterior declanșării cercetărilor, în 13 iulie 2009, cu ajutorul lui Marius Mihail Mărcuță, ar fi intervenit să fie șterse din calculatoarele MTS aparținând unora dintre coinculpați date informatice și fișiere relevante cu privire la organizarea Zilei Tineretului, atât din agendele de poștă electronică, cât și din memoria calculatoarelor, pentru a împiedica aflarea adevărului.
La data trimiterii dosarului în judecată, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de 2.736.933 de lei (640.000 de euro), precizând că își rezervă dreptul de a o modifica în funcție de prejudiciul final stabilit pe baza întregului material probator.