Prima pagină » Știri » Monitor.bg: Autorul atacului de la Burgas a intrat pe teritoriul Bulgariei din România. SRI: Nu comentăm, monitorizăm în permanență evoluția amenințărilor teroriste la adresa României,

Monitor.bg: Autorul atacului de la Burgas a intrat pe teritoriul Bulgariei din România. SRI: Nu comentăm, monitorizăm în permanență evoluția amenințărilor teroriste la adresa României,

Monitor.bg: Autorul atacului de la Burgas a intrat pe teritoriul Bulgariei din România. SRI: Nu comentăm, monitorizăm în permanență evoluția amenințărilor teroriste la adresa României,
Autorul atacului de miercuri de la Burgas, în care au fost ucise șapte persoane, a pătruns pe teritoriul Bulgariei pe la Ruse, venind din România, relatează site-ul Monitor.bg.

Autorul atacului de miercuri de la Burgas, în care au fost ucise șapte persoane, a pătruns pe teritoriul Bulgariei pe la Ruse, venind din România, relatează site-ul Monitor.bg.

Potrivit site-ulului aceasta este „principala ipoteză” a anchetatorilor.

Sorin Sava, șeful Biroului de presă al SRI, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că Serviciul nu comentează informațiile apărute în presa bulgară cu privire la autorul atactului de la Burgas, precizând că SRI a adoptat toate măsurile necesare de prevenire a riscurilor teroriste.

„SRI nu comentează informația apărută în presa bulgară. SRI monitorizează în permanență evoluția amenințărilor teroriste la adresa României, în cooperare cu partenerii externi ai Serviciului pentru realizarea măsurilor de prevenire a oricărui potențial risc la adresa securității naționale”, a declarat Sava, după ce a fost întrebat dacă SRI are o poziție legată de informațiile apărute în presa bulgară.

„SRI a adoptat măsurile necesare pentru cunoașterea posibilelor situații generatoare de riscuri teroriste pe teritoriul național”, a precizat Sava.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?