Prima pagină » Știri » Moțiunea de cenzură, recitită în plenul reunit al Parlamentului

Moțiunea de cenzură, recitită în plenul reunit al Parlamentului

Moțiunea de cenzură, recitită în plenul reunit al Parlamentului
Deputatul USR Cristian Seidler citește din nou, la ora transmiterii acestei știri, moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Prima citire a avut loc într-un plen Parlamentului, joia trecută.

Numele moțiunii de cenzură inițiate de PNL este „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”.În textul documentului, opoziția vorbesște despre șansele pe care România le-a ratat în perioada guvernării PSD și despre „incompetența” premierului Viorica Dăncilă.

„În ultimul timp, doamna Prim-ministru Viorica Dăncilă ne-a demonstrat că nu are nici măcar acea singură calitate pe care liderii PSD o lăudau la învestitura domniei sale – aceea de a fi -econflictuală-. Dimpotrivă, de câteva luni, de când a mărturisit că s-a eliberat de Liviu Dragnea, doamna Dăncilă ne-a arătat adevarata sa față, transformând funcția de prim-ministru într-un instrument de vendetă la adresa adversarilor săi politici și într-o modalitate eficientă de a face foarte mult zgomot, pentru a acoperi eșecul total al unei guvernări, care s-a demonstrat a fi cea mai tragică farsă pentru România. Neconflictuala doamnă Viorica Dăncilă i-a încurajat pe colegii săi să profereze mesaje naționalist-șovine la adresa minorităților naționale și nu a sancționat derapajele grave din discursurile pline de ură. Niciun ministru din Guvern nu s-a disociat de acest comportament anti-european”, prevede textul moțiunii de cenzură, document obținut de MEDIAFAX.

Partidele de Opoziție susțin, în textul moțiunii de cenzură, că Guvernul Dăncilă poate fi numit „guvernul șanselor ratate pentru România”.

„Guvernul Dăncilă poate să fie numit guvernul șanselor ratate pentru România. Deși țara noastră a traversat o perioadă economică favorabilă, cu ritmuri de creștere importante, guvernele PSD nu au demarat niciun proiect major pentru infrastructura românească. Este foarte simplu să împrumuți țara, știind că factura acestor împrumuturi va fi plătită de generațiile viitoare. Este extrem de grav că nu s-a construit nimic cu banii împrumutați la dobânzile împovărătoare pe care le plătim cu toții. Guvernul PSD ar fi putut să investească o parte din acești bani măcar într-unul dintre proiectele prioritare de investiții ale României. Unele dintre aceste proiecte se regăsesc chiar între promisiunile făcute de PSD în anul 2016, atunci când au smuls votul românilor printr-o fraudă de încredere”, se mai arată în textul moțiunii de cenzură.

Totodată, în document se precizează că România a pierdut aproape 6.4 miliarde de euro din fondurile europene alocate României.

„România pierde oportunități în fiecare zi cu acest Guvern în funcție. De exemplu, peste câteva luni intrăm în anul 2020 și constatăm că aproape 6,4 miliarde de euro din fondurile europene alocate României nici măcar nu au fost cerute de la Uniunea Europeană. Oare cine să le ceară, oare cine să scrie proiectele finanțabile, atâta vreme cât ministerele au fost populate cu activiști și clienți de partid ai PSD, care nici nu știu și nici nu vor să aducă în România fondurile gratuite pentru dezvoltarea țării. Lipsa acută a investițiilor ne-a dus în situația de a vedea cu ochii noștri cum se degradează și ceea ce s-a construit anterior. Parcă pentru a ne sfida pe toți, doamna Dăncilă continuă să se laude că „a scos țara din noroaie” și că „investițiile publice sunt o prioritate”.

Din păcate pentru români și pentru România, sub Guvernul Dăncilă am avut cele mai slabe alocări pentru investiții din ultimii 15 ani, raportate la Produsul Intern Brut. Dacă în anul 2008 volumul total al investițiilor raportat la PIB era de 38%, acesta a scăzut la doar 22% în prezent. Autostrăzi noi nu se construiesc, ci doar se desenează pe harta țării și se promit în continuare. Iar, dacă socotim datele raportate de Ministerul Finanțelor Publice pentru primele șapte luni ale anului, investițiile publice, ca procent în PIB, vor atinge în 2019 recordul negativ absolut pentru ultimele două decenii”, potrivit documentului obținut de MEDIAFAX.

O altă „ratare” amintită de partidele de opoziție în moțiune vizează autostrăzile.

„Autostrada Unirii, Autostrada Moldovei, cea a Olteniei sau Autostrada Sibiu-Pitești nu au avansat nici măcar cu un singur centimetru sub guvernarea PSD. Pe calea ferată trenurile deraiază aproape săpătămânal din cauza infrastructurii degradate, iar viteza de deplasare a trenurilor a ajuns sub cea a trotinetelor electrice! Nu ați blocat doar investițiile publice, ci ați gonit și investitorii privați din economie. Încrederea în economia românească este în declin, în primul rând din cauza faptului că legislația economică se modifică aproape săptămânal. Ce investitor ar mai risca să aducă bani și locuri de muncă bine plătite în România, știind că regulile jocului se schimbă peste noapte? Adunând numărul de modificări pe care Guvernul Dăncilă le-a făcut Codului fiscal, constatăm că acestea sunt mai numeroase decât zilele dintr-un an”, potrivit documentului menționat.

Încă un argument pentru demiterea Guvernului Dăncilă reprezintă taxele introduse prin Ordonanța Lăcămiei.

Și noul an școlar este un motiv al Opoziției pentru depunerea moțiunii de cenzură.

„Noul an școlar a început deja, iar situația din învățământ se înscrie în același peisaj disprețuitor pentru elevi, părinți, școală și dascăli cu care ne-am obișnuit în ultimii ani. Manualele noi nu sunt gata nici anul acesta, renovările unităților școlare sunt sub ceea ce era necesar, iar subfinanțarea cronică persistă. Altfel spus, Guvernul nu dă doi bani pe soarta școlii românești, deși este condus de un fost profesor de liceu tehnologic. Dimpotrivă, ori de câte ori are ocazia, Guvernul Dăncilă mai taie câte ceva din bugetul oricum modest al educației, pentru a dirija banii către nevoile baronilor locali ai PSD. Mărturie stă și ultima rectificare bugetară, prin care doamna Dăncilă a tăiat, fără să clipească, peste 1 miliard de lei de la învățământ, deși cunoaște foarte bine cât de subfinanțată este școala românească”, mai prevede textul moțiunii.

Opoziția amintește și de spitalele regionale promise de PSD.

„Chiar dacă ați știut că banii la buget nu vă ajung nici pentru educație, nici pentru sănătate și nici pentru investiții, v-ați pus semnătura pe textul unei ordonanțe de urgență cu puternice vicii de neconstituționalitate, prin care ați instituit noi pensii speciale, noi privilegii financiare, pentru alte categorii de beneficiari din sistemul public. Ați sfidat, astfel, atât Parlamentul care ar fi trebuit să legifereze în această materie, cât și Curtea Constituțională care s-a pronunțat deja, fără echivoc, asupra nenumăratelor prevederi neconstituționale din așa-zisul Cod administrativ. Ne uităm cum România pierde șansa de a construi spitale regionale, bine dotate, din bani europeni. PSD a promis inițial 8 spitale regionale și unul metropolitan, după care a spus că mai întâi se fac 3, la Cluj, Craiova și Iași, pentru ca în final să nu construiască niciunul.Spitalele din rețeaua Ministerului Sănătății au cele mai grave probleme, atât din cauza dotărilor deficitare, cât și a spațiilor necorespunzătoare pentru un act medical de calitate. Nu faceți investiții trainice în aceste spitale, ci continuați să risipiți banii publici pentru plata unor studii de prefezabilitate, de fezabilitate, a unor ghiduri arhitecturale, pentru proiecte tehnice și servicii de expertiză, care, peste ani, se vor dovedi, din nou, total inutile”, potrivit moțiunii de cenzură.

Recursul compensatoriu reprezintă un alt argument al opoziției pentru demiterea guvernului PSD. Opoziția îi reproșează premierului Viorica Dăncilă că nu a eliminat recursul compensatoriu, astfel au fost eliberate persoane condamnate pentru infracțiuni cu violență, care între timp au și recidivat.

„După toate evenimentele din această vară, care au zguduit toată țara, doamna Viorica Dăncilă ar fi trebuit să demareze o reformă amplă a Ministerului Afacerilor Interne și a Poliției Române, până la ultima secție de poliție din țară. Reformarea din temelii a acestor instituții ar fi trebuit să înceapă, în primul rând, de la modul în care sunt numiți șefii acestor structuri abilitate prin lege ca să-i apere pe cetățeni. Incompetenții dovediți, cei cu probleme de integritate și cei care nu au reușit să obțină nici măcar nota de trecere la un concurs ar fi trebuit să plece a doua zi! Din păcate, Guvernul Dăncilă nu a făcut decât să mai păcălească o dată populația, adică să schimbe scaunele între unii șefi din poliție sau din minister, pe unii să-i mângăie pe umăr, pe alții să-i trimită la pensie și pe cei de care n-a putut să scape, să-i promoveze”, potrivit documentului obținut de MEDIAFAX.

PNL alături de ceilalți semnatari ai moțiunii susțin că votul care urmează să aibă loc în plenul Parlamentului pentru demiterea Guvernului Dăncilă este „esențial pentru a reda speranța românilor de pretutindeni că România se poate întoarce la normalitatea mult așteptată.

„Votul dumneavoastră pentru moțiunea de cenzură este un vot esențial pentru a reda speranța românilor de pretutindeni că România se poate întoarce la normalitatea mult așteptată.Imediat după demiterea Guvernului PSD, opoziția va propune cea mai bună soluție guvernamentală pentru români și pentru România. Aceasta va fi, evident, așa cum ne spune Constituția, rezultatul consultărilor dintre Președintele României și partidele politice parlamentare.Putem să anticipăm încă de acum faptul că soluția benefică pentru România înseamnă un guvern suplu, european, cu 15 ministere, format dintr-o echipă de oameni competenți, care au demonstrat profesionalism, integritate și responsabilitate în întreaga lor carieră. Soluția după demiterea Guvernului PSD mai înseamnă adoptarea unui program de guvernare responsabil, orientat către dezvoltarea și modernizarea țării și către prosperitatea reală a fiecărui român. Astfel, vom putea reașeza România pe drumul ei firesc: prin investiții publice majore, prin utilizarea fondurilor europene, printr-o creștere economică solidă bazată pe producție și exporturi, prin servicii publice de cea mai bună calitate”, mai precizează opoziția în documentul citat.

Autor

Citește și