Prima pagină » Știri » Moțiunea de cenzură se prezintă joi și se dezbate lunea viitoare

Moțiunea de cenzură se prezintă joi și se dezbate lunea viitoare

Birourile Permanente reunite au decis, luni, ca moțiunea de cenzură "Guvernul Tăriceanu trebuie să plece" să fie citită în plenul reunit joi, urmând să fie dezbătută lunea viitoare.

Birourile Permanente reunite au decis, luni, ca moțiunea de cenzură "Guvernul Tăriceanu trebuie să plece" să fie citită în plenul reunit joi, urmând să fie dezbătută lunea viitoare.

 Secretarul Camerei Deputaților, Ioan Munteanu, a declarat la finalul ședinței Birourilor Permanente reunite, că, în urma dezbaterilor, conducerea Parlamentului a luat act de faptul că s-au depus 119 semnături de susținere a moțiunii de cenzură „Guvernul Tăriceanu trebuie să plece”.

Acesta a precizat că, în ultimul moment, și-a retras semnătura senatorul Neculai Apostol, astfel că pe lista de semnatari au rămas 119 parlamentari.

Conducerea celor două Camere ale Parlamentului a decis, în urma ședinței de luni, în conformitate cu prevederile regulamentului, ca moțiunea de cenzură să fie citită în plenul Parlamentului joi, la ora 9.00, iar dezbaterea și votul pe moțiune să se dea luni, la ora 15.00, timpii de dezbatere stabilindu-se potrivit algoritmului politic.

Secretarul Camerei Deputaților a arătat că în ședința Birourilor reunite au fost prezentate mai multe păreri exprimate față de textul moțiunii, recomandarea conducerii Parlamentului fiind ca toate aceste opinii să fie prezentate, luni, în plenul celor două Camere, o dată cu dezbaterea moțiunii de cenzură.

„S-a stabilit ca, până joi, cei nemulțumiți de unele acuzații cu privire la falsificarea unor semnături să procedeze de așa fel încât să constate dacă sunt corecte aceste acuzații sau nu”, a spus Munteanu. (Mediafax)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein