Motivare: Gheorghe Dincă, arestat preventiv deoarece reprezintă un pericol/ Bărbatul a spus că e „un pic tulbure”
Gheorghe Dincă a spus, sâmbătă, în fața instanței Tribunalului Dolj, că nu este de acord, și solicită instanței respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de procurori, „arătând că este un pic tulbure”.
„Deoarece din probatoriul administrat în cauză a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul Dincă Gheorghe a săvârșit infracțiunile de trafic de minori și viol, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și pe baza evaluării gravității faptelor, natura relațiilor sociale înfrânte (privind libertatea persoanei), modalitatea concretă în care au fost săvârșite, perseverența infracțională ce denotă o periculozitate socială sporită a autorului sunt elemente de fapt ce determină aprecierea că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică întrucât ar determina o stare de tulburare, de temere, de neîncredere în justiție a publicului sau chiar convingerea nedorită, că astfel de activități infracționale pot fi proliferate”, arată magistrații, în motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Dincă.
Potrivit judecătorilor de la Tribunalul Dolj, pentru a fi înlăturată starea de pericol, este necesară o „o ripostă fermă din partea autorităților”.
„Situația personală a inculpatului, vârsta la care putea să-și dea ușor seama de consecințele acțiunilor sale nu sunt de natură să conducă la luarea altei măsuri procesuale preventive”, mai spune motivarea.
Gheorghe Dincă a fost, marți, la Curtea de Apel Craiova, unde urma să se judece contestația formulată la decizia de arestare preventivă.
Potrivit avocatului Bogdan Alexandru, bărbatul acuzat și-a retras contestația, iar prezența sa a fost necesară pentru acest lucru.
Surse din cadrul Administrației Penitenciarelor au declarat că Gheorghe Dincă va ajunge la Penitenciarul Jilava pentru a fi supus unei expertize psihiatrice, nefiind însă stabilită o zi când va fi adus.