Motivarea instanței care l-a eliberat pe un condamnat pentru abuz în serviciu. Ce spune fostul președinte CCR
Potrivit motivării, Dan Daniel a invocat în acțiunea ajunsă pe rolul Curții de Apel Alba Iulia decizia CCR privind sintagma „îndeplinește în mod defectuos”, despre care judecătorii Curții Constituționale au stabilit că se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Instanța a admis contestația fostului secretar general al Consiliului Județean Hunedoara, însă pe un al temei invocat în decizia CCR, cel referitor la noțiunea de act.
„Având în vedere conținutul infracțiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen., Curtea de Apel Alba Iulia constată că, urmare a deciziei de neconstituționalitate menționate, practic, a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective, fiind limitat domeniul de aplicare al acestei infracțiuni prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracțiunii nu este o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență. (..) Nu se poate considera (așa cum a apreciat prima instanță) că decizia nr.405/2016 este doar o decizie de interpretare, instanța constituțională admițând prin decizia menționată o excepție de neconstituționalitate”, se arată în motivarea instanței.
În document, magistrații susțin că prin decizia CCR, în prezenta cauză, „a intervenit o dezincriminare parțială a infracțiunii de abuz în serviciu”.
„O precizare ce se impune a fi făcută în prealabil este aceea că în procedura prevăzută de art.595 alin.1 C.proc.pen. intervenirea sau nu a dezincriminării se verifică exclusiv prin raportare la conținutul concret al infracțiunii astfel cum a fost reținut în considerentele hotărârii de condamnare, fără a fi permisă o extindere a temeiurilor de drept indicate în mod expres de instanțele care au
judecat fondul cauzei (în primă instanță și în apel)”, arată judecătorii.
Magistrații arată că prin condamnare nu s-a reținut că Dan Daniel ar fi încălcat în exercitarea atribuțiilor de serviciu prevederile Legii nr.188/1999 sau ale vreunei alte legi sau ordonanțe sau ordonanțe de urgență, ci doar pe cele ale Hotărârii de Guvern nr.611/2008.
„Având în vedere modificarea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen. în urma pronunțării deciziei nr.405/2016 a Curții Constituționale, fiind exclusă posibilitatea comiterii acesteia prin încălcarea unui act normativ altul decât o lege sau o ordonanță, precum și prevederile art.3 din Legea nr. 187/2012 potrivit cărora „Dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii”, Curtea de Apel Alba Iulia constată că a intervenit o dezincriminare a acestei fapte în situația în care îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu are loc prin încălcarea oricărui alt act normativ în afară de lege, ordonanță sau ordonanță de urgență, aceasta fiind și situația faptei pentru care a fost condamnat contestatorul din prezenta cauză”, se explică în motivare.
Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a explicat pentru Mediafax că abuzul în serviciu nu a fost dezincriminat în totalitate, fiind vorba despre respectarea unor dispoziții ale Curții Constituționale.
„Depinde ce înțelege fiecare prin noțiunea asta de dezincriminare. Dezincriminare este când o lege care prevede o faptă este abrogată, deci fapta nu mai este prevăzută în legea penală. În situația de acum, fapta de abuz în serviciu există în continuare numai că trebuie circumscrisă la decizia Curții Constituționale. Numai în în situația în care un funcționar învinuit și-a încălcat atribuțiile de serviciu sau și-a nesocotit atribuțiile prevăzute de legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență. S-a eliminat ce despășește decizia CCR. Textul legal din legea CCR spune că textele declarate neconstituționale după 45 de zile dacă nu sunt puse de acord cu decizia Curții devind inoperante, ele nu mai există. Nu se vorbește despre abrogare în acea lege pentru că Curtea nu poate să abroge o lege, o declară constituțională sau neconstituțională , dar consecințele până la urma sunt aceleași”, a declarat pentru Mediafax fostul președinte al Curții Constituționale.
Judecătorul Cristi Danieț a explicat că și în condițiile în care articolul care incriminează abuzul în serviciu ar fi fost pus în acord cu decizia CCR, hotărârea instanței ar fi fost aceeași în acest caz.
„Decizia de la Alba-Iulia nu face decât să pună în aplicare ceea ce a hotărât Curtea Constituțională anul trecut: o persoană nu comite infracțiunea de abuz în serviciu decât dacă a încălcat atribuții prevăzute în lege, ordonanță sau ordonanță de urgență. Pentru încălcarea unor ordine ierarhice, a unor regulamentări, a unor hotărâri de guvern, ulterior publicării deciziei CCR o persoană nu mai poate fi condamnată. Ci ea va răspunde, cel mai probabil, în alte proceduri – civile sau disciplinare. Dacă textul care incriminează abuzul în serviciu ar fi fost pus în acord cu decizia CCR de vara trecută, soluția de la Alba-Iulia ar fi fost aceeași”, a declarat Cristi Danileț pentru Mediafax.
Curtea de Apel Alba Iulia a anulat, în 9 februarie, o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, după ce judecătorii acestei instanțe au admis contestația făcută de fostul secretar general al Consiliului Județean Hunedoara, Dan Daniel.
Astfel, CA Alba Iulia a desființat în totalitate decizia de condamnare pentru abuz în serviciu și a dispus încetarea executării pedepsei de închisoare cu suspendare și a pedepselor accesorii și complementare, a interzicerii exercitării pe doi ani a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Decizia este definitivă.
Inițial, Tribunalul Hunedoara a respins contestația la executarea acestei pedepse formulată de condamnat.
Dan Daniel a declarat luni corespondentului MEDIAFAX că nu a încălcat o lege sau o Ordonanță de Guvern, ci condamnarea sa a venit pe încălcarea unei Hotărâri de Guvern, care este un act administrativ și acesta a fost motivul pentru care fapta sa a fost dezincriminată.
„Nu e dezincriminat cu totul abuzul în serviciu. Neîncălcând legea, ești dezincriminat. În decizia Curții Constituționale se vorbea că nu este abuz în serviciu decât încălcarea legii sau a Ordonanței de Guvern. Eu am avut condamnarea pe încălcarea unei Hotărâri de Guvern, a unui act administrativ care nu e nici lege, nici ordonanță. Din prisma legii penale, eu acum nu mă mai regăsesc în infracțiunea de abuz în serviciu, pentru că prin decizia CCR s-a dezincriminat încălcarea îndatoririlor de serviciu care nu au legătură cu încălcarea legii. Instanța a constatat că eu am încălcat o hotărâre de Guvern, un act administrativ și nu o lege, și a constatat că e dezincriminat abuzul din cauza deciziei CCR”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Dan Daniel.
Dan Daniel a fost condamnat în primă instanță în 2015 într-un dosar care a vizat infracțiuni de serviciu comise la organizarea concursului pentru postul de director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara.