Prima pagină » Știri » Motivul incredibil pentru care circulația pe Transalpina rămâne închisă și în această vară

Motivul incredibil pentru care circulația pe Transalpina rămâne închisă și în această vară

Motivul incredibil pentru care circulația pe Transalpina rămâne închisă și în această vară
Circulația pe DN 67 C - Transalpina - rămâne închisă, în condițiile în care lucrările de reabilitare a șoselei nu sunt finalizate, iar pe o porțiune sunt abandonate, după ce constructorul, Romstrade, a intrat în insolvență, iar CNADNR nu reușește să rezilieze contractul.

Potrivit CNADNR, DN 67C este închis pe sectorul cuprins între Rânca (Gorj) și Obârșia Lotrului, la limita județelor Vâlcea și Alba, din cauza lucrărilor de modernizare.

CNADNR mai precizează, luni, că pe acel segment de drum lucrările sunt semnalizate în următoarele zone: km. 34+500 – Rânca (GJ); 59+800 – intersecție cu DN 7A km. 82+385 Obârșia Lotrului (Vl.) ; km. 61+160 – intersecție cu DN 7A km. 81+025 Obârșia Lotrului (Vl.) .

Conform sursei citate, de la Obârșia Lotrului și până la Sebeș, unde de asemenea se lucrează, se circulă în regim de șantier.

Lucrările de reabilitare pe Transalpina au început în 2008, valoarea contractului fiind de peste 350 de milioane de euro. Lucrările au fost oprite în anul 2013, după ce firma care le executa, Romstrade, a intrat în insolvență.

Directorul CNDANR, Narcis Neaga, afirma, la sfârșitul lunii iunie, că CNDNR nu reușește să rezilieze contractul încheiat cu firma Romstrade, astfel că Transalpina rămâne închisă.

Neaga mai spunea, în urma unei vizite făcute în zonă, că turiștii care se aventurează dincolo de stațiunea Rânca pentru a vedea peisajele montane fac acest lucru pe cont propriu, CNADNR neasumându-și nicio responsabilitate.

„Acest drum nu aparține CNADNR, ci constructorului, dar Romstrade e în insolvență. Noi am făcut demersuri pentru a rezilia contractul, în contract existând o prevedere conform căreia rezilierea se poate face doar pe cale judiciară. Am făcut o notificare către casa de insolvență, care nu a fost de acord cu rezilierea contractului. În consecință, noi nu am putut prelua nicio parte din drum pentru a începe lucrările de întreținere și să continuăm ceea ce nu s-a făcut până acum”, afirma Neaga.

Directorul general al CNADNR afirma că, în prezent, compania pe care o conduce își calculează pagubele și va apela la instanță pentru a obține inclusiv rezilierea contractului încheiat cu Romstrade, firma respectivă începând lucrările de modernizare a șoselei în 2007, muncitorii fiind retrași însă de pe Transalpina în 2012, după arestarea patronului Nelu Iordache.

Conform acestuia, lucrările la Transalpina sunt finalizate în proporție de 75-80%, însă șoseaua nu are elemente de siguranță, de genul parapetelor de protecție, al indicatoarelor rutiere sau chiar al marcajelor.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, afirma, în 11 iulie, că Transalpina este deschisă, dar cu „statut de drum în lucru”.

„Transalpina este în situația de copil orfan. Adică ea nu a fost preluată de către CNADNR de la constructor, constructorul e în faliment sau nu știu exact cum e, a fost preluat de o firmă de insolvență, o primă firmă de insolvență care a renunțat, ăia și-au dat demisia din insolvență și a luat-o a doua (…). Transalpina e un copil orfan, care nu are tată, nu are mamă în acest moment și încercăm să vedem prin serviciile de protecție socială, de asistență, de casa copilului să-i găsim o soluție în acest moment. Ăsta e adevărul adevărat”, a mai spus Rus.

Întrebat dacă Transalpina este deschisă circulației, Ioan Rus a răspuns că „este deschisă cu statut de drum în lucru” și cu restricții de rigoare.

„Este deschisă. Atâta doar că e un statut de drum în lucru, adică cu restricțiile de rigoare, atenționat fiecare să umble cu grijă acolo că nu-s finalizate chiar toate chestiunile”, a adăugat Ioan Rus.

În 26 aprilie 2013, Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a fost trimis în judecată, în stare de arest, într-un dosar privind deturnarea fondurilor europene pentru primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, de aproximativ 22 de kilometri, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani și înșelăciune.

Citește și