Motivul pentru care CNA amână cazul victimei violului din Vaslui
CNA a analizat acest caz în ședința de joi, timp de două ore, fără a lua în cele din urmă nicio decizie. În legătură cu acest caz s-a autosesizat membrul CNA Monica Gubernat, iar Consiliul a primit 14 sesizări, dintre care niciuna nu este din partea victimei, a familiei acesteia și a avocatei sale.
Motivul neajungerii la o înțelegere în sensul tranșării cazului este acela că, în timpul ședinței, membrul CNA Valentin Jucan a propus să o sune pe mama victimei pentru ca aceasta să își poată prezenta punctul de vedere.
Femeia a spus în timpul intervenției telefonice – care a putut fi ascultată atât de membrii CNA prezenți (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea), cât și de reprezentanții Pro TV (între care nu s-a aflat și Cătălin Măruță) și de reprezentanții presei aflați în sala de ședințe a Consiliului – că ea și fiica sa și-au dat acordul pentru prezentarea identității lor în emisiunea „La Măruță”, însă după difuzarea în direct a acesteia.
Doar șase membri ai CNA (Gabrea, Jucan, Gubernat, Herjeu, Rusu, Popescu) au fost de acord să fie sunată mama victimei, în timp ce Georgescu, Tufeanu și Cristea au votat „împotriva” acestui demers, invocând faptul că nu este prevăzută în legislație o astfel de modalitate de audiere.
De cealaltă parte, Valentin Jucan, cel care a sunat-o pe mama victimei, și-a justificat demersul prin faptul că femeia respectivă este din Vaslui și nu poate ajunge cu ușurință la București. El a mai spus că punctul de vedere al mamei victimei este important pentru a putea fi luată o decizie în acest caz.
De asemenea, Jucan a făcut acest demers în contextul în care reprezentanții Pro TV prezenți la ședința de joi au spus că au acorduri scrise de la tânără și de la mama ei pentru a fi filmate și pentru a fi difuzate imaginile cu acestea. Respectivele acorduri au și fost puse la dispoziția membrilor CNA în timpul ședinței de joi, aceștia constatând că cele două femei nu au fost plătite pentru apariția în emisiunea „La Măruță”.
„Eu conduc ședința și sunt de acord să fie sunată (mama victimei, n.r.). Nu e un caz simplu, e complicat, special. Nu cred că invocarea unui acord scris este suficientă în acest caz”, a spus Dorina Rusu, președintele ședinței de joi a CNA.
În schimb, membrul CNA Gabriel Tufeanu s-a arătat nemulțumit de faptul că, în timpul discuției cu mama victimei, Valentin Jucan i-a spus acesteia să trimită și o sesizare scrisă la CNA, astfel încât Consiliul să poată ține cont oficial de punctul de vedere al acesteia.
„E un caz extrem de tragic. Doamna (mama victimei, n.r.) aștepta telefonul. E un subiect viciat. Dacă avea o problemă doamna sau domnișoara (victima, n.r.), trebuia să trimită o sesizare. Consiliul să-i sugereze să facă o sesizare… Eu mă dezic 100% de lucrul acesta. Noi trebuie să răspundem la sesizări, avem posibilitatea să ne autosesizăm, dar nu putem să sunăm pe cineva să sugerăm să facă o sesizare”, a spus Tufeanu.
El a mai spus că faptul că mama victimei spune că a semnat acordul ulterior difuzării emisiunii este în avantajul Pro TV. „Pentru că au avut posibilitatea de a ști ce s-a difuzat”, a mai spus Tufeanu.
Valentin Jucan a spus, însă, că acesta este „un afront” la adresa sa. „Încercați să nu mai sugerați că m-am înțeles cu persoana (mama victimei, n.r.) sau că nu era ea la telefon (…) Această situație telefonică e una excepțională. N-am fi avut cum altfel să avem și punctul de vedere al celeilalte persoane”, a mai spus Valentin Jucan. Ulterior, Jucan a părăsit ședința, precizând că trebuie să ajungă la aeroport (acesta se află în concediu de odihnă, însă a venit special la ședința de joi).
La rândul său, membrul CNA Monica Gubernat a spus că mama victimei a contestat modalitatea de realizare a interviului difuzat în emisiunea „La Măruță”. „Li s-a promis că nu li se va da identitatea”, a spus Monica Gubernat, precizând că Pro TV nu avea voie să prezinte identitatea celor două femei fără a avea acordul acestora înainte de difuzarea emisiunii. „Pentru a difuza imagini cu persoane traumatizate aveți nevoie de acordul lor, acordul lor a fost obținut în acest caz după”, a mai spus Gubernat.
În schimb, reprezentanții Pro TV au spus în ședința de joi că legislația audiovizualului nu precizează când trebuie obținut acordul, fiind necesară doar existența acestuia. Aceștia au mai spus că victima a dorit să intervină în direct în emisiunea „La Măruță”, iar interviul cu aceasta și cu mama sa a fost făcut din casa celor două femei. Potrivit reprezentanților Pro TV, echipa televiziunii a stat peste cinci ore în casa celor două femei, cu acordul acestora. De asemenea, tânăra agresată și mama acesteia au știut și și-au dat acordul scris să le fie prezentate identitățile și imaginile, au mai spus reprezentanții televiziunii.
„O să așteptăm să vedem dacă o să vină un document de la familie”, a spus Dorina Rusu.
La rândul său, Radu Călin Cristea a spus că „domnul Jucan a aruncat pisica moartă și a plecat”, referindu-se la apelarea mamei victimei de către acesta și părăsirea ulterioară a ședinței.
Totodată, Cristea a spus că nu crede că este treaba CNA să vadă dacă acordul a fost semnat înainte sau după difuzarea emisiunii. „Hârtiile ne arată două acorduri, foarte clare. Nu e vorba de bani. Din moment ce fata era în cunoștință de cauză că apare la televizor și știa că nu este blurată, mi se pare că alte argumente cad (…) E vorba de cineva care mie mi s-a părut cu discernământ. Foarte bine că o fată care are un asemenea impas în viața ei vine și spune”, a mai spus Cristea, precizând că în România există un anumit tip de gândire, conform căreia „un viol trebuie ascuns de ochii lumii, pentru că e ceva rușions”, în timp ce gândirea occidentală este diferită.
Potrivit acestuia, există o stare de tensiune emoțională extraordinară în acest caz. „E foarte clar că, la un moment dat, ajungându-se la o masă critică a emoției, ea trebuie să se decompreseze, apare acel sindrom al țapului ispășitor. În mod clar acum personajul principal este Măruță, asupra lui se focalizează acest torent de emoție negativă. Probabil se construiește al doilea țap ispășitor, care va fi justiția”, a spus Cristea.
Însă Dorina Rusu a spus că „prezența într-o emisiune cum este cea a lui Măruță nu este deloc de natură de a face bine societății, dimpotrivă”. „Cei care se uită la Măruță sunt de genul celor care o condamnă pe fată”, a spus aceasta.
În cele din urmă, Dorina Rusu a propus amânarea discutării cazului până la următoarea ședință a CNA. Rusu a precizat că speră ca această ședință să aibă loc săptămâna viitoare.
„Să amânăm luarea unei decizii până când sperăm să primim un document scris de la familie sau de la avocata familiei, ca să putem să luăm o decizie în cunoștință de cauză (…) Nu știu când va fi asta, să sperăm că va fi cât de curând”, a spus Rusu.
Decizia de amânare a discutării cazului a fost luată cu șapte voturi „pentru” și unul „împotrivă” (Gabriel Tufeanu).
„Eu nu aștept nimic. S-a sugerat ca o persoană să facă reclamație. Eu nu sugerez nimănui să facă reclamație. Judecăm cu ce avem”, a spus Gabriel Tufeanu.