Motivul pentru care directoarea Bibliotecii Județene din Târgu Jiu și-a pus capăt zilelor. Femeia a lăsat un BILET DE ADIO
Directoarea Bibliotecii Județene din Târgu Jiu a fost găsită, marți seară, fără viață, în clădirea instituției pe care o conducea de mai bine de zece ani.
Din primele informații, femeia de 52 de ani n-ar mai fi suportat presiunea dintr-un proces în care era implicată instituția.
Copleșită de gândurile negre, a ales să își pună capăt zilelor.
Tragedia a şocat întreaga comunitate mai ales că nimeni dintre colegi sau apropiaţi n-a sesizat că ar fi ceva în neregulă cu femeia.
Olimpia Bratu a lăsat și un bilet de adio în care a pus gestul extrem pe seama unui proces în care se cer daune importante instituţiei de cultură.
Totul, după ce un copil care participa la o acţiune derulată de bibliotecă a fost rănit de o creangă, în parc.
Olimpia Bratu conducea Biblioteca Judeţeană Christian Tell, din Târgu Jiu, de ani buni.
Ce scria în biletul de adio
Un paznic a găsit-o, acesta și-a dat seama că s-a întâmplat ceva pentru că se terminase programul, iar uşa biroului era încuiată.
„Când am ajuns, persoana era, într-adevăr, spânzurată, fără semne vitale şi nu s-au mai impus manevre de resuscitare”, a spus Mădălin Creţu, Ambulanţa Gorj.
„Corpul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat Oana Vlăduţ, purtător de cuvânt IPJ Gorj.
Potrivit unor surse, în biletul de adio găsit de criminalişti, directoarea ar fi scris că un proces ar fi determinat-o să facă gestul cumplit.
„Procesul cu creanga este prea mult pentru mine. Iertare!”, acesta este mesajul scris de Olimpia Bratu, înainte de a-și pune capăt zilelor chiar în biroul ei.
În vara anului trecut, în cadrul unei activităţi în aer liber, organizată de bibliotecă în Parcul central din Târgu Jiu, o fetiță a fost rănită de o creangă ruptă de vânt.
S-a ales cu o fractură la o mână, iar părinţii au dat în judecată primăria, biblioteca şi firma primăriei, care se ocupă de parcuri.
Familia ar fi cerut daune morale substanţiale. Magistraţii din Gorj urmează să se pronunţe pe 6 martie.
„În această seară, o veste cumplită ne-a lovit crunt. Doamna OLIMPIA BRATU, director al Bibliotecii Județene „Christian Tell”, ne-a părăsit printr-un gest extrem pe care nu ni-l putem explica, cunoscându-i verva, limpezimea și implicarea în proiectele instituției.
O distinsă doamnă a culturii gorjene în adevăratul sens al cuvântului, pe care, din păcate, am pierdut-o într-un mod atât de dureros…
Împărtășim tristețea colegilor noștri din instituțiile județene de cultură și suntem alături de familia greu încercată în aceste clipe sfâșâietoare.
Cu profund regret transmitem sincere condoleanțe! Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!”, este mesajul Consiliului Județean Gorj.