Prima pagină » Știri » Motivul pentru care Institutul Cantacuzino nu va face vaccin antigripal nici în sezonul 2015 – 2016

Motivul pentru care Institutul Cantacuzino nu va face vaccin antigripal nici în sezonul 2015 – 2016

Motivul pentru care Institutul Cantacuzino nu va face vaccin antigripal nici în sezonul 2015 - 2016
Institutul Cantacuzino nu va face vaccin antigripal nici în sezonul 2015 - 2016, chiar dacă, din 2013, are autorizații de fabricație și de punere pe piață pentru acest produs, întrucât are conturile blocate, a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul sindical Monica Bălteanu.

„Aș vrea să fac mai multe precizări cu privire la situația Institutului Cantacuzino, pentru toți cei care nu înțeleg cum funcționează această unitate. Agenția Națională a Medicamentului are lista unităților autorizate de fabricație / certificate de bună practică de fabricație (GMP). Pe această listă este și Institutul de Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino”. (…) Așadar Institutul Cantacuzino are GMP în baza căruia a obținut autorizația de punere pe piață din 2013. Cu toate acestea, adică deși avem aceste două autorizații încă din 2013 și, mai mult, în vigoare și în 2015, ANM a găsit un lot de vaccin neconform cerințelor europene în domeniu și a oprit de la vaccinare cele 400.000 de doze produse la noi”, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, liderul sindical Monica Bălteanu.

Ea a mai precizat că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat înca din martie formula pentru vaccinul antigripal sezonier, așa că deja s-a început preparea acestor produse.

Ministerul Sănătății va face licitația pentru vaccin în octombrie.

„Noi, în iune mâine, poimâine, nu avem nimic pregătit. Așa că nici în acest sezon nu vom face vaccin, dar, dacă expiră una dintre autorizații depunem documentația necesară pentru reînnoirea actului”, a mai spus doctorul Monica Bălteanu.

Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciați producători de imunologice din lume, și-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenția Națională a Medicamentului (ANM) i-a retras autorizația de punere pe piață a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricație. În aceste condiții, unele programe naționale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autoritățile au fost obligate să importe vaccin.

Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentrații scăzute a tulpinei B, linia de producție a fiolelor fiind ulterior închisă.

În 2013 producția a fost reluată, dar, la sfârșitul anului, ANM a anunțat Institutul Cantacuzino că vaccinul antigripal nu poate fi pus pe piață, întrucât au fost descoperite probleme. Totodată, ANM a trimis probe, pentru reverificare, la Agenția Medicamentului din Franța, care a comunicat, în 31 ianuarie, că vaccinul nu este conform normelor. Rezultatele au indicat faptul că vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino are peste 3.000 de unități per mililitru de endotoxine, față de sub 100 pentru un produs conform.

În acest context, producția de vaccin a fost oprită, iar imunizarea populației se face numai cu vaccin din import.

În octombrie 2014, Institutul Cantacuzino a fost trecut în coordonarea Ministerului Educației, din cea a Ministerului Sănătății.

În 22 ianuarie 2015, a fost semnat Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care prevede ștergerea datoriilor către ANAF și denumirea activității de sănătate publică drept serviciu de interes economic general, însă unitatea are în continuare conturile blocate.

La începutul lunii martie, directorul Adrian Onu a demisionat, motivând că nu a fost ajutat de autorități ca să „pună institutul pe linia de plutire”.

Comisia de sănătate din Camera Deputaților a analizat, pe 17 martie marți, situația Institutului Cantacuzino.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății Alin Țucmeanu a declarat că dorește găsirea unei soluții „fără să ne mințim”, arătând că Institutul Cantacuzino este într-o situație gravă, având datorii importante și conturile blocate. Țucmeanu a precizat că problemele Institutului Cantacuzino ar trebui să fie discutate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), pentru că institutul este o marcă a României.

Institutul Cantacuzino a intrat într-un proces de auditare și, dacă în urma acestui raport, Consiliul Concurenței își dă avizul, Ministerul Finanțelor Publice nu are nicio reținere pentru ștergerea tuturor datoriilor, a spus secretarul de stat din MFP Attila Gyorgy.

Premierul Victor Ponta declara, în 16 martie, că Guvernul caută soluții pentru situația de la Institutul Cantacuzino, dar nu poate aloca bani direct de la buget, deoarece acest lucru ar fi considerat ajutor de stat.

Angajații Institutului Cantacuzino, dar și studenți la Medicină au protestat de mai multe ori față de situația în care se află instituția, cerând inclusiv susținerea și implicarea președintelui Klaus Iohannis, pentru împiedicarea desființării institutului.

„Vorbim despre România lucrului bine făcut și despre un institut care: a salvat milioane de vieți, își păstrează importanța în sănătatea publică (în prevenirea și combaterea bolilor infecțioase în cadrul programelor de sănătate publică), este implicat în învățământul medical de înaltă calitate (studenți și medici), este un important centru de diagnostic microbiologic, este una dintre cele mai importante structuri de intervenție în caz de epidemii și atacuri bio-teroriste, de o mare importanță pentru siguranța națională, are un rol esențial în blocarea creșterii prețurilor pentru vaccinuri”, se arată în petiția transmisă președintelui Klaus Iohannis, semnată de angajați ai Institutului Cantacuzino.

Președintele Klaus Iohannis, care a vizitat, pe 13 mai, Institutul Cantacuzino, a declarat că la această instituție este o situație complicată, creată în ani, subliniind că unitatea trebuie salvată și că este hotărât să „pună această problemă peste tot” unde crede că se vor găsi soluții.

Citește și