Investiția, care a costat bugetul local 2,2 milioane de lei, fără TVA, nu îndeplinește o serie de norme impuse de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) privind căile de evacuare, potrivit reprezentanților municipalității. Din acest motiv, primăria a amânat deschiderea parcării, impunând constructorului să remedieze neregulile.
„Pentru parcarea etajată de pe strada Aleea Rozelor, constructorul trebuie să remedieze unele nereguli impuse de ISU în autorizația de construcție. Nu sunt lucruri grave. Este vorba, în principal, de căile de evacuare. Din această cauză, nu a fost încă făcută recepția”, a spus, pentru MEDIAFAX, Mugurel Manea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Slatina.
Noua parcare are o capacitate de 50 de autoturisme. Primăria a considerat necesară demararea acestei investiții după deschiderea, în vecinătate, a Centrului Cultural „Eugen Ionescu”, unde funcționează două săli de cinematograf și una de teatru.
Construcția parcării etajate de pe strada Aleea Rozelor din Slatina a început în anul 2013 și a fost finalizată în septembrie 2015.