MOTIVUL pentru care Rovana Plumb cere anularea acordului de mediu de la Certej
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunțat că ministerul va depune marți, la Curtea de Apel București, cererea de anulare a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej, precizând că a solicitat cercetarea persoanelor responsabile de semnarea acestui acord „total ilegal”.
Rovana Plumb a spus că va organiza marți o conferință de presă pe acest subiect și că a sesizat Comisia de disciplină a Ministerului Mediului, pentru a cerceta persoanele responsabile de semnarea acestui acord, pe care l-a numit „total ilegal”.
Ministrul Rovana Plumb a făcut aceste declarații după întâlnirea cu comisarul european pentru mediu, Janez PotoÄnik.
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Mediului, Rovana Plumb, să prezinte în ședința de guvern situația exploatației miniere de la Certej și să ia măsuri pentru respectarea reglementărilor de mediu, susținând că problemele sunt generate de fosta guvernare PDL, care „pentru șpagă dă orice”.
Proiectul minier propus la Certej (județul Hunedoara) de către compania canadiană Eldorado Gold Corporation prin intermediul societății Deva Gold a primit acordul de mediu din partea Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Timișoara.
Potrivit unor informații prezentate de organizațiile de mediu, proiectul minier de la Certej, care ocupă o suprafață de 456 hectare, presupune procesarea a 45 milioane tone de minereu – cu o concentrație de 1,8 grame de aur pe tonă de minereu – și utilizarea unei cantități de cianură de sodiu de 1653 tone pe an, timp de 16 ani. Ca și în cazul proiectului Roșia Montană, reziduurile rezultate după prelucrare, inclusiv cele cu cianură și metale grele, vor fi depozitate într-un iaz de decantare în aer liber cu o suprafață totală de 63 de hectare.
În ședința de miercuri a Guvernului, premierul Ponta cerut ca ministrul Mediului să explice „ce s-a întâmplat la Certej” și a afirmat că guvernarea PDL ar fi luat „șpagă” în acest caz.
„Doamna ministru, în cursul ședinței o să vă rog să ne informați despre ce s-a întâmplat la Certej. Asta înseamnă să guvernezi cu oamenii PDL-ului, nu? PDL, când e vorba de o șpagă, ei dau orice. Vă rog să luați măsuri imediat și să ne propuneți pe cât posibil. Cine e cu PDL să meargă la PDL și să își ia banii acolo, nu pe spinarea României și nu pe spinarea nerespectării reglementărilor noastre privind protecția mediului”, a afirmat Ponta.
Ministrul Mediului a dispus verificarea de urgență a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej.
De asemenea, ministrul a cerut conducerii Agenției Naționale pentru Protecția Mediului demiterea directorului executiv al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Timisoara, pentru că nu a informat autoritatea de mediu în legătură cu emiterea acordului de mediu pentru acest proiect, având în vedere că este vorba de un obiectiv de interes național și internațional.
Directorul Agenției Regionale de Mediu Timișoara, Gabriela Lambrino, a declarat că agenția a urmat toți pașii înaintea emiterii acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej, iar legislația nu prevede informarea autorității de mediu în astfel de cazuri.
Mai mult, Gabriela Lambrino a spus că nu sunt motive pentru a fi demisă și că nu intenționează nici să demisioneze din funcție.
Gabriela Lambrino a specificat că decizia finală în privința acordului de mediu pentru exploatarea minieră de la Certej a fost luată la Deva, la începutul lunii iunie, în prezența Georgetei Barabaș, actual consilier al ministrului Mediului.