Motivul pentru care unii poștași din București n-au respectat distanțarea socială atunci când au dus pensiile la bătrâni
Potrivit legii în perioada epidemiei de coronanvirus, poștașii nu mai au voie să intre în casa beneficiarului de pensie, ci trebuie să lase plicul și să plece.
Un cititor Gândul.ro a povestit cum poștașul s-a așezat la masa din casa mamei sale și a început să numere banii, în speranța că va primi „o atenție” de 5-10 lei. Acest fapt s-a derulat atât în luna aprilie, cât și în mai.
Poșta Română a anunțat încă din luna martie că distribuirea pensiilor se va realiza în condiții speciale. Astfel, poștașii nu au voie să interacționeze mai mult de cinci minute cu pensionarii!
Reguli clare pentru poștași
Compania Națională Poșta Română a anunțat că poștașii se vor deplasa pe teren doar cu mijloace mecanizate, puse la dispoziție de oficiile județene de poștă.
Aceștia vor păstra distanța de doi metri față de beneficiarul drepturilor sociale. Contravaloarea pensiei/mandatului se va preda, către beneficiar, pe cât posibil, într-un plic cu datele beneficiarului.
Completarea cuponului se va face de către beneficiar doar cu pixul propriu din dotare. În cazul în care aceștia nu dețin unul propriu, va primi unul de la poștaș.
Interacțiunea trebuie să dureze maxim cinci minute pentru un beneficiar, dar se pare că unii poștași nu țin cont de lege.
Primul angajat al Poștei cu coronavirus
Persoanele care ar putea fi purtătoare de coronavirus reprezintă un pericol major mai ales pentru bătrâni. La începutul lunii aprilie s-a înregistrat primul caz al unui poștaș infectat cu coronavirus.
Compania Națională Poşta Română a anunțat înregistrarea unui caz de contractare a COVID-19 în rândul angajaților săi. De fapt, este vorba despre o casieră, salariat la Oficiul Poștal 86, din Capitală. Femeia nu a mai fost prezentă la serviciu din data de 26 martie, fiind în concediu pentru tratarea unor afecțiuni medicale.
„În toată această perioadă, atât ea, cât și cei 23 de salariați de la subunitatea poștală unde aceasta își desfășoară activitatea au fost asimptomatici. Începând de astăzi, pentru toți angajații Oficiului Poștal 86 s-a luat măsura autoizolării la domiciliu, chiar dacă au trecut deja 13 zile de când aceștia nu au mai fost în contact direct cu colega lor. Toți salariații au precizat că se simt bine și nu prezintă nici un simptom asociat COVID-19. Încă din data de 16 martie, diriginta a verficat zilnic, temperatura angajaților, la fiecare intrare în subunitate”, se arată într-un comunicat de presă al Poștei Române.