Prima pagină » Știri » Mungiu: Trofeul Palme d’Or obținut la Cannes, mai important decât un Oscar

Mungiu: Trofeul Palme d’Or obținut la Cannes, mai important decât un Oscar

Cristian Mungiu, care a câștigat duminică seară Palme d'Or la cea de-a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes, a declarat într-o conferință de presă după decernarea premiului că acest trofeu este o recompensă mai importantă pentru el decât un Oscar, informează Le Point în ediția electronică.

Cristian Mungiu, care a câștigat duminică seară Palme d’Or la cea de-a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes, a declarat într-o conferință de presă după decernarea premiului că acest trofeu este o recompensă mai importantă pentru el decât un Oscar, informează Le Point în ediția electronică.

Regizorul în vârstă de 39 de ani a obținut primul Palme d’Or pentru lungmetraj din istoria cinematografiei românești, cu filmul "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile", din partea unui juriu prezidat de Stephen Frears.

În această poveste desfășurată în timpul regimului lui Ceaușescu, când avorturile erau ilegale, Mungiu realizează unul dintre cele admirabile portrete feminine din selecția de la Cannes, scrie Le Point.

Palmaresul celei de-a 60-a ediții a festivalului a consacrat triumful României, cu trofeul Palme d’Or decernat lui Cristian Mungiu – un cineast care face parte dintr-un "nou val" românesc, la fel ca laureatul premiului Un Certain Regard, Cristian Nemescu, adaugă cotidianul francez.

Cristian Nemescu a primit postum această distincție pentru primul lui lungmetraj, "California Dreamin’ (nesfârșit)", aflat în post-producție în momentul decesului regizorului într-un accident de circulație petrecut în august 2006. (Mediafax)

Citește și