Municipalitatea a adoptat un nou proiect de salubrizare pentru Centrul Vechi. Ce amenzi riscă cei care încalcă regulamentul
„Persoanele juridice care desfășoară activitatea în spații cu altă destinație decât cea de locuință în Centrul Istoric au obligativitatea de a colecta deșeurile menajere și asimilabile, exclusiv în saci de plastic, pe tipuri de deșeuri: a) hârtie, b) plastic, PET, doze de aluminiu, c) sticlă, d) deșeu umed : biodegradabile și deșeuri alimentare. Sacii de plastic vor fi puși la dispoziție contra cost de căre operatorul de salubrizare”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB), de pe 4 mai.
Deșeurile vor fi colectate doar dimineața, între 4.00 și 10.00. Astfel, luni, miercuri și vineri vor fi colectate deșeurile din hârtie și carton, iar marți, joi și sâmbătă cele de plastic, PET, doze de aluminiu.
Deșeurile biodegradabile și cele alimentare vor fi colectate zilnic.
Proiectul mai prevede ca respectivele coșuri de gunoi stradale să fie spălate o dată pe săptămână.
Totodată, deținătorul/administratorul terasei sau al unui spațiu cu altă destinație decât cea de locuință în Centrul Istoric are mai multe obligații. Printre acestea, obligația de a asigura la intrarea în spațiu coșurile pentru deșeuri, cu două compartimente, pentru deșeuri uscate și pentru deșeuri umede, trebuie să spele zilnic, cu excepția zilelor când temperatura diurnă este sub 10 grade, trotuarul aferent spațiului comercial în intervalul 10.00-10.30, pe perioada iernii să evacueze zăpada și să aplice tratament pentru combaterea poleiului pe trotuar, să spele vitrinele și să le amenajeze corespunzător, să amenajeze vitrinele pe perioada sărbătorilor de iarnă, să îndepărteze afișele ilegale/deteriorate și graffiti de pe fațade, să asigure recipienți pentru colectarea uleiului uzat și să-l predea reciclatorilor, să raporteze lunar Direcției Utilități Publice din Primăria Capitalei cantitățile de uleiuri uzate predate și să nu obtureze iluminatul public.
De asemenea, toaletele ecologice, indiferent cine le deține, vor fi spălate zilnic în perioada mai-octombrie și de două ori pe săptămână în perioada noiembrie-aprilie.
Amenzile vor fi cuprinse între 500 și 5.000 de lei pentru nerespectarea regulamentului.
La începutul lunii aprilie, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunța că va fi implementat un nou regulament în Centrul Istoric, care va consta în „amendarea drastică” a comercianților care nu păstrează curățenia în zonă.
„Am un teanc de fotografii din Centrul Istoric care nu ne fac cinste. Amenzile vor fi drastice și ne vom implica maxim, dar dorim o responsabilitate și din partea comercianților (…) Dacă nu se înțelege să cooperăm, atunci vom face tot ce fac europenii serioși, cu sau fără papion, și vom da amenzi drastice. (…) Voi avea tolerață zero la a mai permite ca mai ales în centru, clădirile istorice de patrimoniu să fie în continuare ca după război. Unele dinte ele sunt foarte murdare, afectate de vreme sau pline de graffiti”, a declarat Gabriela Firea.