Municipalitățile trebuie să realizeze un plan de măsuri pe CALITATEA AERULUI

Publicat: 25 05. 2018, 12:28
Actualizat: 02 10. 2018, 16:42

„Ținând cont de toate comunicările făcute în ultima vreme de Comisia Europeană asupra calității aerului, și nu doar în România, ci și asupra celorlalte state ale Uniunii Europene, văzând clar modul în care pulberile în suspensie, adică PM 10, care sunt depășite pe primele luni în marea majoritate a aglomerațiilor urbane, am luat hotărârea să emit ordin de ministru prin care fiecare municipalitate, fiecare mare aglomerare urbană, va trebui să-și întocmească planul de măsuri pe calitatea aerului. Lucrul acesta va trebui să-l întocmească și Timișoara, pentru că deja în primele patru luni avem 17 zile de înregistrare a depășirilor a pulberilor în suspensie. Maximul de zile admise de legea Uniunii Europene este 35 de zile pe an”, a declarat Grațiela Gavrilescu.

Ministrul Mediului a mai precizat că aceste planuri de măsuri pe calitatea aerului vor fi realizate pe baza unui studiu, care va fi întocmit de fiecare primărie în parte cu ajutorul unor consultanți.

„Planul respectiv are un studiu, iar studiul respectiv îl face primăria cu ajutorul unor consultanți. Elemente din planul de mobilitate trebuie să fie incluse în planul de măsuri de calitate a aerului, astfel încât între toate să existe o coroborare și să fie ca o pălărie acest plan de măsuri. Adică ne gândim ce se întâmplă cu traficul greu, pe unde îl direcționăm, ne gândim la dezvoltarea infrastructurii pentru piste de biciclete, ne gândim foarte bine la infrastructura transportului în comun, care să fie dotat cu tramvaie, cu troleibuze sau cu autobuze electrice. Sunt o mulțime de elemente de care trebuie să se țină cont în acest plan de măsuri, care este făcut pe un număr de ani. El se calculează și în funcție de o estimare bugetară, astfel încât să știi de unde pleci și unde te duci”, a explicat Grațiela Gavrilescu.